Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vila în care a murit Michael Jackson a fost vândută

Publicat in rfi, marți 6 noiembrie 2012 ·

Vila în care a murit cântăreţul american Michael Jackson a fost vândută cu peste 20 de milioane de dolari mai puţin decât preţul cerut iniţial. Această reşedinţă cu o arhitectură în stil francez a fost scoasă la vânzare în 2008 cu preţul de 38,5 milioane de dolari. După patru ani, vila a fost vândută cu 18,1 milioane de dolari. Cumpărătorul este Steven Mayer, directorul companiei Cerberus Capital Management, iar vânzătorul a fost Hubert Guez, directorul executiv al casei de modă Ed Hardy. Proprietatea de 1.580 de metri pătraţi, construită în 2002 pe baza schiţelor concepute de Richard Landry, conţine un cinematograf, ascensor, sală de sport, piscină, pivniţă pentru vinuri şi o casă de oaspeţi spectaculoasă. Compania organizatoare de concerte AEG a închiriat această vilă din cartierul Holmby Hills cu suma de 100.000 de dolari pe lună pentru Michael Jackson, care a murit în urma unei supradoze de propofol într-unul dintre cele şapte dormitoare ale vilei, în iunie 2009. Starul american a locuit în această vilă în ultimele şase luni din viaţa lui, într-o perioadă în care se pregătea intens, la Staples Centre din Los Angeles, pentru seria de 50 de concerte pe care urma să le susţină la sala O2 Arena din Londra, începând din iulie 2009. Vila în care a murit cântăreţul american Michael Jackson a fost vândută cu peste 20 de milioane de dolari mai puţin decât preţul cerut iniţial. Această reşedinţă cu o arhitectură în stil francez a fost scoasă la vânzare în 2008 cu preţul de 38,5 milioane de dolari. După patru ani, vila a fost vândută cu 18,1 milioane de dolari. Cumpărătorul este Steven Mayer, directorul companiei Cerberus Capital Management, iar vânzătorul a fost Hubert Guez, directorul executiv al casei de modă Ed Hardy. Proprietatea de 1.580 de metri pătraţi, construită în 2002 pe baza schiţelor concepute de Richard Landry, conţine un cinematograf, ascensor, sală de sport

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Multe evenimente în Braşov, azi, în Ziua Culturii Naţionale

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Ziua de azi, 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naţionale, va fi plină de evenimente în judeţul Braşov. Pentru a marca această zi s-au pregătit atât instituţiile de cultură din subordinea Primăriei Braşov, cât şi cele din subordinea Consiliului Ju

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 11 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 7 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 11 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 5 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 12 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-7°
mie.

-7°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-6°
mie.

-6°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°