Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O şansă pentru bolnavii de cancer

Publicat in GAZETA de SUD, marți 6 noiembrie 2012 ·

Zeci de bolnavi de cancer din Gorj au beneficiat luni de consultaţii gratuite oferite de un medic specializat în chirurgie vasculară din Bucureşti. Consultaţiile au fost acordate prin intermediul Asociaţiei Române de Oncologie „Sfânta Ana“ din Târgu Jiu, fiind programaţi pacienţii cu probleme specifice care se află în baza de date a asociaţiei. Au fost consultaţi, de asemenea, bolnavi cu diagnostic diferit de cel de cancer, dar care prezentau afecţiuni vasculare şi a căror stare de sănătate sau financiară permite cu foarte mare greutate deplasarea în alte centre medicale. Medicul care ajută asociaţia prin acordarea consultaţiilor gratuite este Oana Udrică - medic specialist chirurgie vasculară, din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Ioan“ din Bucureşti. Controlul medical din punct de vedere vascular şi tratamentul adecvat, acolo unde se impune, este necesar bolnavilor diagnosticaţi cu cancer, mai ales în perioada chimioterapiei, dar şi ulterior. Substanţele puternice conţinute de citostatice (care se administrează prin perfuzii, intravenos) duc la deteriorarea gravă a venelor, dar şi la alte afecţiuni. Chiar după numai câteva şedinţe de chimioterapie, venele de la mâinile multor bolnavi sunt atât de afectate încât sunt folosite venele de la picioare pentru aplicarea perfuziei sau chiar un cateter central. Doctoriţa Oana Udrică a declarat că va ajuta şi în continuare bolnavii din Gorj, dar şi din judeţele învecinate, examinând de câteva ori pe an, la Târgu Jiu, persoanele cu afecţiuni vasculare, înscrise în Asociaţia Română de Oncologie „Sfânta Ana“. „Doresc să ajut pacienţii din zonă, mai ales pentru că originile mele sunt aici, sunt din Gorj, dar şi pentru că în Târgu Jiu nu există medici specializaţi în chirurgie vasculară. Voi face tot posibilul ca, periodic, să examinez pacienţii cu probleme din această zonă“, a declarat medicul Oana Udrică.

Z

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Alegeri prezidențiale 4 mai 2025: S-au deschis secțiile de votare și în țară / Toate informațiile despre ziua primului tur

HotNews acum 32 minute
Secțiile de votare s-au deschis în toată țara începând cu ora 7.00. Românii vor avea la dispoziție până la ora 21.00 pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale 2025. Cei din diaspora votează deja de două zile. Până la această oră, au vo

Alegeri prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

HotNews acum o ora
Nouă bărbați și două femei sunt înscriși în cursa pentru Cotroceni, la alegerile prezidențiale 2025. Ordinea lor pe buletinul de vot a fost stabilită prin tragere la sorți de Biroul Electoral Central. Șapte dintre cei 11 candidați reprezintă un part

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 10 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 9 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 7 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 11 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 11 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Kathleen Kavalec va pleca din funcția de ambasador al SUA în România. „A ales să se pensioneze. Nu a fost retrasă, nu este rechemată”

HotNews acum 8 ore
Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA, republicanul James Trainor, a anunțat că ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a ales să se pensioneze şi va pleca din funcție. „Nu a fost retrasă, nu este rechemată”, a ex

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 6 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Vremea

București
acum

16°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°