Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adama: În 2-3 ani sperăm să construim 600 de locuinţe/an

Publicat in Ziarul Financiar, marți 6 noiembrie 2012 ·

Compania de dezvoltare imobiliară Adama, deţinută de fondul austriac de investiţii Immofinanz, apreciază că "piaţa rezidenţială nu poate fi mult mai rea ca în prezent", astfel că firma a reînceput să investească în locuinţe.

Austriecii au în Bucureşti şi în ţară terenuri pe care ar putea fi construite aproximativ 20.000 de locuinţe, dar în acest an au început lucrările la doar 1% din acest portofoliu, adică 200 de unităţi. Pe termen mediu, planul este de triplare a ritmului de construire, dar pentru dezvoltarea tuturor terenurilor din portofoliu ar putea fi necesară o perioadă de 30 de ani. În ultimele 20 de luni Adama a vândut circa 100 de apartamente şi mai are circa 400 în portofoliu.

"Ne-am propus să ajungem la un ritm de construire de 600 de apartamente pe an. Obiectivul acesta ar putea fi atins în 2014 sau 2015. Cei care dezvoltă acum vor fi primii care vor avea produsul corect când piaţa îşi va reveni. Apartamentele care sunt acum în piaţa locuinţelor noi sunt prea mari şi prea scumpe", a declarat pentru ZF Andreas Holler, membru în consiliul executiv al Adama.

Recent, compania austriacă a desemnat Bog'Art să ridice două blocuri cu 210 apartamente în proiectele Optima şi Edenia din Titan, ale căror preţuri vor fi de 820 euro/mp plus TVA, respectiv 900 de euro/mp plus TVA. "Profitul este de circa 20%. Ar fi o prostie să începi să construieşti fără o marjă de cel puţin două cifre", a mai spus Holler.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Compania de dezvoltare imobiliară Adama, deţinută de fondul austriac de investiţii Immofinanz, apreciază că "piaţa rezidenţială nu poate fi mult mai rea ca în prezent", astfel că firma a reînceput să investească în locuinţe.

Austriecii au în Bucureşti şi în ţară terenuri pe care ar putea fi construite aproximativ 20.000 de locuinţe, dar în acest an au început lucrările la doar 1% din

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moţiunea simplă AUR-POT, împotriva ministrului de Externe Emil Hurezeanu, dezbătută marţi în plenul Camerei Deputaţilor

G4Media acum o ora
Moţiunea simplă depusă de 50 de deputaţi AUR şi POT, care îl vizează pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu, va fi dezbatută marţi, în plenul Camerei Deputaţilor şi votată miercuri, 7 mai. Moţiunea simplă se intitulează ”Diplomaţia românească în era

POLITICO: România intră în haos după demisia premierului

G4Media acum o ora
Dreapta dură a câştigat detaşat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, provocând un anunţ surprinzător din partea premierului socialist Marcel Ciolacu, relatează POLITICO, citat de News.ro. Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat

Este oficial! Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de prim-ministru

Ziua Constanta acum 11 ore
Marcel Ciolacu a anunțat demisia din fruntea guvernului. Președintele Bolojan va numi un prim-ministru interimar, dintre ceilalți miniștri, care va conduce guvernul și va administra țara, fără a putea emite ordonanțe sau acte de legiferare, până dup

Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale la meciul FCSB – Dinamo (3-1), în valoare de 54.130 de lei

Gandul acum 48 minute
Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale la meciul FCSB – Dinamo (3-1), în valoare de 54.130 de lei. Jandarmeria București a transmis un comunicat oficial. Luni seară, 5 mai 2025, a fost disputată partida dintre FCSB și Dinamo, pe Arena Națion

China riscă o spirală deflaţionistă, pe fondul redirecţionării exporturilor afectate de tarifele SUA către piaţa internă

G4Media acum o ora
Pe măsură ce tarifele impuse de administraţia Trump – ajunse la un nivel record de 145% – reduc drastic comenzile din SUA pentru mărfurile chinezeşti, autorităţile de la Beijing încearcă să redirecţioneze exporturile către piaţa internă. Acest demer

Curtea de apel din SUA respinge cererea lui Trump de a revoca statutul a mii de migranţi care trăiesc în Statele Unite

G4Media acum o ora
O curte de apel federală a respins luni o cerere a administraţiei preşedintelui american Donald Trump de a-i permite să revoce statutul juridic temporar a sute de mii de cubanezi, haitieni, nicaraguani şi venezueleni care trăiesc în Statele Unite, t

Ilie Bolojan a luat act de demisia lui Marcel Ciolacu. Un nou premier interimar va fi desemnat marți, 6 mai 2025

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a luat act de demisia premierului Marcel Ciolacu, a informat luni Administrația Prezidențială. „Președintele a luat act de demisia din funcția de prim-ministru al Guvernului României, depusă în această seară de Ma

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 8 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 10 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 6 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/19°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/18°
mie.

8°/14°
joi

6°/16°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

11°/14°
vin.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

11°/19°
mie.

10°/13°
joi

9°/11°
vin.

8°/14°
Timisoara
acum

15°
mar.

11°/19°
mie.

9°/12°
joi

9°/14°
vin.

6°/17°