În urmă cu vreo două săptămâni, pe o zi minunată de toamnă târzie, am apucat drumul Hălmagiului. Mă însoţea colega mea, etnologul dr. Elena Rodica Colta, iar destinaţia noastră finală era casa lui Petru Mihuţ, cunoscutul pictor naiv din Brusturi. Copacii de pe marginea drumului erau îmbrăcaţi în toate culorile pastelului autumnal, mai ales după ce drumul naţional trece de Bârsa şi se lipeşte efectiv de marginea pădurii. Singura oază este Gura Honţului, care ne oferă o perspectivă a ţinutului Ţării Moţilor. Pentru că de aici, din Honţ, se descâlcesc drumurile. Noi o luăm pe pripore, înainte, către târgul Hălmagiului… Imediat după ce intrăm în localitatea hălmăgenilor, pe partea stângă se face drumul către Brusturi. Drum bun, asfaltat, pe care îţi face plăcere să circuli. Şi aşa, din vorbă în vorbă şi dintr-un peisaj într-altul, ajungem la casa lui Petru Mihuţ. Casă mare, aşe­zată de-a lungul drumului, cu vreo trei-patru corpuri de clădiri distincte. Gos­podărie în toată regula, ba încă şi cu un magazin privat de bunuri de larg consum, semn că ne aflăm exact în centrul localităţii. Şcoala veche, ne spun cei din casă, a fost transformată în biserică, iar „părintele” vine să slujească de câteva ori pe lună. Copiii sunt duşi şi aduşi, în fiecare zi, cu microbuzele, de la Şcoala mare din Hălmagiu. Peste drum de casa pictorului Mihuţ curge un pârâu de munte, lim­pede ca lacrima, ce şopoteşte printre pietre. Peste pârâu, pădurea şi dealurile Hălmagiului. Totu-i atâta de frumos, încât ori şi cât ai fi de nepriceput, tot te apuci de pictat. Pe maestrul Petru Mihuţ îl găsim acasă. Adică ne găseşte domnia sa pe noi, deoarece ne aşteap­tă de câtăva vreme. Fără alte vorbe, ne conduce la tablouri, în „casa mare”. Un adevărat răsfăţ coloristic aşternut pe toţi pereţii. Nici nu te învoieşti să te uiţi în altă parte, că privirea îţi este atrasă, ca un magnet, de culorile esenţia