Şantierele de autostrăzi au evoluat diferit în prima lună de toamnă: primul lot al autostrăzii Nădlac-Arad, care a înaintat foarte lent în primele trei trimestre, a reuşit să avanseze cu peste 13% în septembrie, în timp ce şantierul Suplacu de Barcău-Borş, ultimul tronson din autostrada Transilvania care va mai fi construit de americanii de la Bechtel, a înaintat în intervalul 1 septembrie-1 octombrie cu doar puţin peste 0,1%. Per ansamblu însă, ritmul de construcţie a fost mai susţinut în prima lună de toamnă decât în lunile de vară.
Cele mai importante zece şantiere de autostrăzi din România au înaintat în medie cu 7,7% în intervalul 1 septembrie - 1 octombrie, perioadă în care lucrările au fost favorizate de vremea bună, arată o analiză a ZF pe baza informaţiilor transmise de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
Ritmul cu care au avansat aceste şantiere este mai mare comparativ cu cele înregistrate în lunile precedente, iunie, iulie şi august, când deşi vremea caldă trebuia să aducă un avans susţinut, acesta nu a depăşit, în medie, 4,5-5% pe lună.
Este pentru a noua oară în ultimul an când ZF monitorizează evoluţia celor mai importante zece şantiere de autostrăzi din România, în încercarea de a oferi o imagine cu privire la modul în care înaintează lucrările.
În luna septembrie şantierele de autostrăzi au evoluat, în unele cazuri, total diferit faţă de lunile anterioare: autostrăzi care înaintau în "ritm de melc" în lunile anterioare au reuşit în prima lună de toamnă să recupereze teren. Este cazul primului lot al autostrăzii Nădlac-Arad, care a reuşit să înainteze de la un stadiu de circa 7,2% la începutul lunii septembrie, până la 20,4% la începutul lui octombrie.
Este pentru prima oară de la demararea şantierului când acest tronson de autostradă, construit de firma Romstrade, con