Profesorii care însoţesc elevii în excursii sau tabere vor da o declaraţie pe proprie răspundere prin care se angajează să asigure siguranţa copiilor şi să respecte traseul şi durata stabilite, iar părinţii implicaţi în aceste activităţi nu pot fi responsabilizaţi decât pentru propriul copil. Prevederile sunt cuprinse în noul regulament privind organizarea şi desfăşurarea taberelor, excursiilor, expediţiilor şi drumeţiilor şcolare.
Noul regulament urmăreşte creşterea responsabilităţii cadrelor didactice şi a directorilor de şcoli în organizarea excursiilor şi taberelor, stabilind cu exactitate numărul de cadre didactice care trebuie să însoţească grupurile de elevi, dar şi faptul că părinţii nu pot fi responsa- bilizaţi pe durata deplasării decât pentru propriul copil.
Totodată, noul regulament prevede obligativitatea completării de către cadrele didactice a unei declaraţii pe proprie răspundere prin care acestea se angajează să asigure securitatea şi siguranţa elevilor pe toată durata deplasării. Potrivit noului regulament, directorii şcolilor şi profesorii însoţitori poartă întreaga răspundere pentru elevii cu care pleacă în excursii, tabere sau drumeţii.
Nerespectarea cerinţelor privind întocmirea documentaţiei în vederea organizării şi desfăşurării taberelor, excursiilor şi drumeţiilor, precum şi neanunţarea unităţii de învăţământ privind deplasarea atrage în exclusivitate răspunderea cadrului didactic organizator.
Părinţii îşi pot asuma răspunderea numai pentru însoţirea copilului propriu, iar participarea acestora la acţiuni care presupun deplasări în afara localităţilor nu exonerează de răspundere cadrele didactice însoţitoare şi persoanele care aprobă şi avizează aceste activităţi.
Excursiile vor fi asigurate de un număr de cadre didactice în funcţie de numărul elevilor. Astfel, la fiecare 10-15 elevi trebuie să fie câte un