Omul care pandeste rezultatul simtirii americane si constata ca pana la urma n-au venit sa ne elibereze de noi si-au trimis doar scutul, sa se elibereze pe ei, intampina dimineata, cand tocmai s-a anuntat Florida, cu o revelatie: al 45-lea presedinte al Romaniei nu s-a nascut inca. Ce bine! Inseamna ca mai avem timp.

Rabdarea, insa, ca orice natiune care a vazut cateva zeci de ani pustiu in fata ochilor si dintr-o data nu se mai satura de soare, este o virtute greu de invatat. Dar daca nu ai alternativa, e musai sa incepi sa mergi prin ea, pana te obisnuiesti. La inceput in cap, pe urma in genunchi, in cele din urma avand povara muncii care-ti transforma picioarele in aripi.

Povestile americanesti din filme nu sunt povesti. Putorile mor de foame, ceilalti se obisnuiesc sa supravietuiasca. Caci daca avem ceva de invatat din spectacolul celei mai puternice lumi este dictonul marxist cu munca si painea. Cu amendamentul exceptiilor care ies din regula - Paris Hilton, ca si copiii asfaltangiilor, au un set de parinti care lasa mostenire cresterea pusculitei stramosesti si-a patriei simtire.

Dar restul capata, din obisnuinta unei societati care functioneaza indiferent de circumstante, libertatea de a alege: isi zdrobesc oasele sau nu. Se multumesc cu o punga de piepturi congelate de pui, care costa 10 dolari, sau nu. Caci somnul este o stare asumata.

In America, jurnalistii nu se isterizeaza daca un somer moare intr-un sant, deoarece sunt convinsi ca a crapat de lene. Tacit, sugereaza ca isi merita soarta. Un om cazut pe jos poate fi beat si inarmat, deci ramane acolo pana il ridica primaria. Nimeni nu risca sa aiba inima degeaba.

Si, totusi, America are inima. Caci, in afara de dealerii de droguri din ghetouri, care au devenit obiectiv turistic, si altii care se multumesc sa nu moara de foame, zeci de milioane de