Una dintre aplicaţiile practice obligatorii, dar şi apreciate de studenţii de la Universitatea Harvard atraşi de gastronomia moleculară, constă în vizita repetată în supermarketuri. Desigur, ei ajung în aceste temple ale societăţii de consum şi din proprie iniţiativă. Nu numai pentru tot soiul de cumpărături utile sau achiziţionate şi dintr-un impuls (nu ştiu dacă ancestral), dar cu certitudine într-un hipermarket apar modificări de comportament. Deocamdată, iată, nu-mi dă pace un impuls ce mă îndreaptă spre o incursiune etimologică. De unde vine supermarket (în franc. rezistă supermarché sau grande surface)? În română citez DEX online, contestat de unii, pentru că, redactat de un grup al Federaţiei române de scrabble (un joc ce atrage persoane foarte inteligente, o probează marile concursuri din unele ţări), DEX online este dinamic, viu: supermarket (anglicism) se poate traduce prin supermagazin, dar poate circula şi ca atare – supermarket s. n., pl., supermarketuri. Deşi auzim şi forma populară supermarşe, probabil ca o consecinţă a răspândirii reţelei „Carrefour“ (a doua din lume după americani). Ajungem la etimologia de rang înalt, înainte de toate, graţie excepţionalului Online Etymology Dictionary, redactat de Douglas Harper, istoric, scriitor, jurnalist şi conferenţiar, care mărturiseşte că a dorit să producă bucuria cititorilor cu prieteni vechi sau noi – cuvintele. Şi a reuşit: supermarket este atestat în engleza americană, de la super- + market, într-o referinţă din anul 1933, iar în articol se menţionează că utilizarea efectivă a acestui cuvânt a început în jurul anului 1931. Super- fiind un prefix universal (şi banalizat, inclusiv la noi), cheia etimologiei este cuvântul market. În secolul XII, acesta însemna „întâlnire la o oră fixă pentru cumpărarea de diverse produse, inclusiv alimentare“. El provenea din franceza veche (markiet, marché,