Cristian Mungiu a fost acuzat că propagă o imagine negativă a României în lume, cu al său După dealuri. Polemica pe această temă a fost de un părerism generalizat: toată lumea şi-a dat cu presupusul cu privire la ce ar putea sau nu ar putea face filmul lui Mungiu din acest punct de vedere, dar nimeni nu a fost curios să afle ce a făcut efectiv.

DE ACELASI AUTOR Ministrele şi pompa Brandul Moş Crăciun Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta Patria ca baby sitter, de 1 Decembrie Totuşi, cronicile s-au scris, iar Google e suficient ca să ajungi la ele. Putem presupune că impactul nemijlocit al filmului la spectator e mai redus cantitativ decît cel pe care îl produce reflectarea acestuia în presă, fiindcă lucrurile care s-au spus pe diferite canale media ajung la un public extins. În SUA şi Marea Britanie, filmul a generat o serie întreagă de ştiri, de la cele despre premiile cîştigate la Cannes, la predicţii pentru Oscar. E drept, nici presa din străinătate nu e sută la sută riguroasă, fiindcă, de exemplu, Chicagoist.com consideră După dealuri „urmarea la 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile“. LA Weekly crede însă că filmul e „un concurent puternic la Oscarul pentru film străin“, ceea ce nu poate avea decît o încărcătură pozitivă în privinţa aşa-numitei imagini a României, la fel cum au avut-o şi celelalte premii ale lui Mungiu, precum şi succesele sportivilor noştri. Însă judecăţile de valoare şi posibilele generalizări referitoare la România merită căutate mai degrabă în cronici decît în ştiri. Iar acolo le găsim, într-adevăr, în vreo două locuri. Peter Bradshaw de la The Guardian remarcă faptul că filmul porneşte de la o poveste reală, cea de la Tanacu, pe care o consideră „o oroare iraţională în inima Europei secolului XXI“. Criticul de la celebrul cotidian britanic de stînga conchide că După dealuri este „o demonstraţie teribilă despre modu