Din vremuri pe care am dori să le uităm, mereu apar, mereu, descoperim, „mărețele realizări” ca furunculele dureroase, ca la o boală ne- vindecabilă, ca o amenințare tardivă a comunismului. Așadar, să vă povestesc și să încep cu: A fost odată ca niciodată, un falnic Palat, măreț și important, ce trasa o linie dreaptă între Teatrul „Ioan Slavici” și Gara CFR. Cu alte cuvinte, Palatul era un capăt, cel de Nord, al Bulevardului, iar Teatrul, capătul de Sud. Așa era atunci când s-a construit Palatul CFR. În vremurile de astăzi s-a înălțat Catedrala noastră, Catedrala Episcopală, care vine să atenueze oarecum rana făcută de comuniști, acoperind-o, preluând de la falnicul Palat CFR, astăzi cu cocoașă, rolul de Alfa Bulevardului, ce se continuă până la Omega, Teatrul de Stat.
Palatul CFR avea un rol important în rețeaua vestică a CFR-ului, coordonând comunicațiile și tot ce ținea de administrația colosului de prim rang al României, rețeaua de cale ferată. Era sediul Direcției Regionale CFR Arad.
A fost frumos și falnic, Palatul CFR, până când, într-o zi nefastă, partidul a decis să se anexeze un bloc, stil neoclasicist comunist, cu destinație cămin de elevi ori școală profesională CFR. S-a construit anexa, lată cât cuprindea în linie dreaptă fațada de Nord și înaltă să depășească Palatul, tocmai când în România bântuia boala construcției de blocuri, peste biserici, peste monumente, pretutindeni.
Este atât de nelalocul ei noua construcție, că urâțește Palatul și-l umilește cu o cocoașă atașată pe spate. În plus, din mania întrecerilor socialiste, fațada blocul, realizată din materiale ce nu rezistă timpului, s-a acoperit cu pete și negreață, rugină și scursori. Din cauza acestei lipse de respect față de ce am moștenit, frumos și trainic, acest monument cu decorații florale, nici nu poate fi inclus între obiectivele turistice. Ce credeți că vor expli
