Festivalul internaţional al muzicii şi dansului – ajuns la ediţia XXXVIII (pornind, cândva, de la titulatura Festivalului de operă şi balet) – propune, la Opera din Constanţa, timp de aproape o lună (14 octombrie – 11 noiembrie), repere din cele mai variate, de la Stabat Mater şi Bărbierul din Sevilla de Rossini la Aida şi Carmen sau Liliacul (oferit de ansamblul Teatrului de Operetă din Bucureşti), de la balete celebre precum Lacul lebedelor sau Cenuşăreasa la recenta premieră pentru copii Micuţa Dorothy sau la gale de operă (inclusiv cea prezentată de Opera din Braşov). Alături de acestea, două premiere, ceea ce este cu adevărat o performanţă, mai ales într-o perioadă când problemele financiare sunt, în general, la ordinea zilei. Dar, cum managerul Daniela Vlădescu a ştiut să-şi gândească din timp „ţintele“, duminică, 28 octombrie, am asistat la noua producţie cu My Fair Lady de Loewe, îndrăgit şi celebru musical, care, în urmă cu un sfert de secol, fusese montat, pe aceeaşi scenă, în viziunea lui Ion Caramitru. De această dată, invitată a fost regizoarea Alice Barb, abordând astfel cea de a doua lucrare în genul muzical (după debutul braşovean de anul trecut), o provocare fiind, cu siguranţă, propriul libret raportat la piesa Pygmalion de Bernard Shaw, care a inspirat partitura. Tocmai de aceea, secvenţele de proză sunt extrem de generoase şi ofertante, atât pentru regizor, cât mai ales pentru interpreţi, cu replici savuroase, cu planuri expresive diverse, cu momente în care dicţia devine esenţială. Actorii trebuie să poată cânta, iar soliştii vocali… să poată juca şi rosti textul ca adevăraţi actori. Pentru că pe scenă evoluează ambele „categorii“, iar pentru Alice Barb dorinţa a fost să-i aducă la acelaşi nivel de performanţă artistică, unii având experienţa personajelor respective din producţii anterioare, majoritatea „intrând“ însă pentru prima oară î