Preşedintele Traian Băsescu l-a felicitat astăzi pe Barack Obama după realegerea în funcţia de la Casa Albă, exprimându-şi speranţa în privinţa unei întâlniri cu acesta "în viitorul apropiat".
"Realegerea dumneavoastră survine într-un moment foarte prielnic pentru parteneriatul strategic româno-american", îi scrie Băsescu lui Obama, asigurându-l că parteneriatul strategic cu Statele Unite şi tratatul pentru amplasarea scutului anti-rachetă de la Deveselu au "o importanţă fundamentală pentru România".
"Îmi exprim speranţa că voi avea ocazia să vă reîntâlnesc în viitorul apropiat. Anticipând acest moment, reiterez felicitările mele sincere pentru victoria obţinută în alegeri şi vă urez succes în îndeplinirea mandatului care v-a fost încredinţat de poporul american", îşi încheie Băsescu scrisoarea de felicitare.
O întâlnire bilaterală Băsescu-Obama nu a avut loc în mandatul trecut al preşedintelui american, discuţiile celor doi şefi de stat rezumându-se la scurtele momente din cadrul Summiturilor la care au fost invitaţi. Ultima întâlnire bilaterală la acest nivel a fost cea dintre Traian Băsescu şi George Bush, de la Neptun din aprilie 2008, pe finalul mandatului preşedintelui american.
Preşedintele Traian Băsescu l-a felicitat astăzi pe Barack Obama după realegerea în funcţia de la Casa Albă, exprimându-şi speranţa în privinţa unei întâlniri cu acesta "în viitorul apropiat".
"Realegerea dumneavoastră survine într-un moment foarte prielnic pentru parteneriatul strategic româno-american", îi scrie Băsescu lui Obama, asigurându-l că parteneriatul strategic cu Statele Unite şi tratatul pentru amplasarea scutului anti-rachetă de la Deveselu au "o importanţă fundamentală pentru România".
"Îmi exprim speranţa că voi avea ocazia să vă reîntâlnesc în viitorul apropiat. Anticipând acest moment, reiterez felicitările mele sincere pentru