Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Business Report: Dolarul, nesigur in ziua alegerilor din Statele Unite; Amanarea adoptarii euro. Modelul polonez si implicatiile pentru Romania; Pana la finele anului vom putea circula pe inca 32,5 kilometri de autostrada; Facelift pentru SEAT Ibiza Cupra

Publicat in HotNews, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Dolarul, nesigur in ziua alegerilor din Statele Unite. Dolarul a scazut usor ieri, pe pietele externe, fata de majoritatea valutelor partenerilor comerciali ai SUA, investitorii asteptand rezultatul alegerilor prezidentiale din State. Ieri, americanii s-au deplasat la urne ca sa aleaga viitorul lider de la Casa Alba. Candidatii: actualul presedinte democrat Barack Obama si republicanul Mitt Romney. Conform unui sondaj de opinie realizat de Pew Research Center la nivel national, in SUA, in perioada 31 octombrie - 3 noiembrie, 48% dintre alegatori il prefera pe Obama, iar pe Romney - 45%. Un alt sondaj, realizat de ABC News si Washington Post, in intervalul 1-4 noiembrie, l-a prezentat pe Obama ca fiind sustinut de 50% dintre alegatorii americani, iar pe Romney - de 47%. In campania electorala, Obama a incercat sa arate ca planurile contracandidatului sau vor face mai mult rau economiei americane si o vor duce intr-o recesiune de proportii. De cealalta parte, Mitt Romney a atras atentia ca politicile lui Barack Obama vor duce Statele Unite intr-o lunga perioada de crestere economica lenta, scrie Bursa.ro.

Pana la finele anului vom putea circula pe inca 32,5 kilometri de autostrada. Lucrarile la tronsonul de autostrada Deva-Orastie, parte a coridorului IV pan european, se apropie de finalizare. Circulatia ar putea fi deschisa spre finele acestei luni sau la inceputul lui decembrie, conform datelor CNADNR. Reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) au programat in vara acestui an ca traficul pe acest tronson de autostrada sa fie deschis in luna octombrie, doar ca au intervenit unele probleme referitoare la platile efectuate, astfel ca termenul a fost prelungit. Cu toate acestea, autostrada va fi deschisa inainte de termenul prevazut in contractul semnat in urma cu doi ani cu constructorii Strabag si Straco. Confo

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 24 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 10 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°