Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profitul Petrom a scăzut cu 27% în trimestrul III, deși vânzările au urcat cu 17%

Publicat in Capital, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Gigantul energetic OMV Petrom (SNP) a raportat pentru trimestrul al treilea din acest an un profit net de 864 milioane lei, în scădere cu 27% față de aceeași perioadă din 2011, în special pe fondul scăderii ușoare a rezultatului operațional, cu 4%, în condițiile în care volumele de vânzări au crescut cu 17%.

Potrivit datelor financiare, vânzările Petrom din trimestrul al treilea 2012 s-au ridicat la nivelul-record de aproape 7 miliarde lei (6,983 miliarde lei), în creștere cu 17% față de perioada similară din 2011 când vânzările au fost cu 1 miliard lei mai mici (5,953 miliarde lei).

Cu toate acestea, profitul operațional înainte de dobânzi și taxe (EBIT) al grupului a scăzut cu 4% în T III, până la 1,286 miliarde lei, față de 1,338 miliarde lei în perioada iulie-septembrie 2011, reflectând, în principal, elemente speciale în sumă de 116 milioane lei, determinate de un litigiu cu Kazahstan, privind creanțe neîncasate.

Excluzând elementele speciale, profitul operațional CCA (costul curent de achiziție) a urcat ușor în trimestrul III, cu 3%, până la 1,405 miliarde lei.

Compania spune că “profitul operațional excluzând elementele speciale s-a îmbunătățit datorită efectelor pozitive ale cursului de schimb, ce au compensat prețul mai scăzut al țițeiului”.

În trimestrul III din 2012, prețul țițeiului a fost mai puțin favorabil, deoarece prețul mediu al țițeiului Ural a scăzut cu 3% comparativ cu T3 din 2011, ajungând la 109,26 dolari/bbl.

Producția de țiței și gaze la nivelul grupului a ajuns în trimestrul al treilea la 16,8 milioane bep (barili echivalent petrol), cu 1% sub nivelul din T3 2011. În România, producția totală de țiței și gaze a scăzut, de asemenea, cu 1%, până la 15,7 milioane bep, din cauza declinului natural în unele zăcăminte-cheie.

Totodată, datoriile nete ale Petrom au crescut cu 50% în trimestrul al treilea

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiță de 6 ani și-a pierdut viața în urma impactului violent dintre două mașini. Micuța a fost proiectată pe carosabil

Ziare.com acum o ora
Duminică dimineața, pe drumul județean DJ 106, între Sibiu și Agnita, în zona localității Daia Nouă, un accident rutier grav a dus la decesul unei fetițe de șase ani. Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, coliziunea s-a produs într

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Metoda ilegală prin care trei tineri din Botoșani au obținut câștiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc

Adevarul acum o ora
Trei tineri au fost reţinuţi pentru infracţiuni informatice. Poliţiştii au stabilit că aceştia au înregistrat câştiguri de peste 30.000 de euro la jocuri de noroc pe numele altor persoane.

Schimbări importante pentru șoferi începând cu 1 ianuarie 2025

Botosani News acum 43 minute
Anul 2025 aduce modificări semnificative pentru șoferii din România, odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări care vizează atât aspecte legislative, cât și administrative. Începând cu 1 ianuarie, șoferii care dețin permis categoria B vor

Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025 / Nu se vor face angajări şi nu se vor majora alocaţiile pentru copii

G4Media acum o ora
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat pentru copii şi nu se vor mai acorda bilete de valoare, cu excep

Colegiul Medicilor din România anunţă că a depus actele de chemare în judecată a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Ziua Constanta acum 11 minute
Colegiul Medicilor din România a acționat în instanță CNAS pentru acces la informații despre bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate. Demersul vizează obținerea Notei de fundamentare a bugetului pentru 2025 și proiecțiile pentru 2025

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum 4 ore
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Ministrul Energiei, după ridicarea plafonării prețurilor: „Cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Botosani News acum 6 ore
Sebastian Burduja a declarat că după ridicarea plafonării prețurilor la energie, furnizorii vor fi forțați să fie mai competitivi și vor scădea facturile celor care au consum mare cu 30-35%. Ministrul Energiei i-a îndemnat pe consumatori să se infor

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 6 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Cetăţean turc, prins având asupra sa două pistoale letale, cu amortizor. El face parte dintr-o grupare amplă care se ocupă de contrabanda cu arme în România

News.ro acum o ora
Un bărbat de 36 de ani, cetăţean turc, a fost arestat preventiv după ce a fost prins în flagrant, pe raza judeţului Ilfov, având asupra sa două pistoale şi două amortizoare de sunet pentru cele două arme. Procurorii DIICOT, care l-au prins pe bărbat

Vremea

București
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/3°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

dum.

-0°/2°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°