Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Burse de perfecționare în țări europene pentru tinerii albaiulieni, prin programul Eurodyssey, din 2013. Vezi declarațiile lui Florin Roman

Publicat in Alba24, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Tinerii albaiulieni, studenți sau nu, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani ar putea fi beneficiarii unor burse de perfecționare în țări europene, printr-un program al Ansamblului Regiunilor Europene (ARE). Acesta este anunțul făcut miercuri de vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman, în cadrul unei conferințe de presă. Este vorba despre programul Eurodyssey, la care Alba Iulia dorește să adere din 2013, din calitatea sa de membru ARE și posesor al unuia dintre cele două birouri ale Ansamblului din Europa, celălalt fiind la Bruxelles.

„Pentru anul viitor, principalul nostru scop este să accesăm programul Eurodyssey (al ARE – n.r.), un program care se adresează tinerilor și care prevede acordarea de burse între 650 și 900 de euro, pentru cei care fac parte din cele 370 de regiuni europene”, a explicat Florin Roman.

Practic, este vorba despre un program de schimb de experiență remunerat în care tinerii din Alba Iulia pot să urmeze un stagiu de perfecționare în străinătate, prin care beneficiază de un loc de muncă, cazare și masă într-o țară europeană. La rândul său, județul Alba va oferi aceste servicii tinerilor străini care vor dori să realizeze acest stagiu aici. Citiți aici mai multe despre programul Eurodyssey

„Există agenți economici mari din județ care sunt foarte interesați să primească tineri străini. Vreau să vă spun că avem un tânăr francez care a venit pe un program asemănător în județul Alba și care a rămas în județul Alba, și-a deschis propria lui afacere. Este primul caz fericit concretizat pentru noi”, a adăugat Florin Roman.

Din planurile Consiliului Județean pe anul 2013 face parte organizarea celei mai mari Adunări Regionale care a avut loc vreodată la Alba Iulia, prin care să se impună statutul biroului ARE și să se încerce câștigarea unei președinții de Comisie, din cele 4 existente la nivel european.

URL scurt

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum o ora
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 56 minute
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 23 minute
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Video Incendiu uriaș pe amplasamentul Festivalului Tomorrowland. Toată scena principală a fost cuprinsă de flăcări

Adevarul acum 56 minute
Un incendiu a izbucnit pe locul unde urmează să se desfășoare festivalul Tomorrowland între 18 și 20 iulie.

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Primul caz de deces provocat de rabie în România după 13 ani. Bărbat din Iași, ucis de un câine fără stăpân

Mediafax acum o ora
Incidentul s-a petrecut în luna februarie, când bărbatul, tată a trei copii, a fost mușcat de un câine vagabond. Deși se știa că rabia este mortală la om, singurul tratament primit a fost unul cu antibiotice, la recomandarea medicului de familie. Po

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 2 ore
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 4 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 6 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°