Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălan susține că România este blocată de „incompetența guvernării USL”

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Secretarul general al Organizației Județene a PDL, deputatul Ioan Bălan, susține că România este blocată în acest moment de „incompetența guvernării USL”, arătând că investițiile publice au fost anulate, inflația a crescut, prețurile au explodat, iar creșterea economică se apropie de zero. Bălan, care deține și funcția de secretar general adjunct al PDL la nivel național, constată că USL a pus frână dezvoltării României și afirmă că Alianța România Dreaptă are drept obiectiv repornirea României din decembrie, după alegerile generale.

„Anul acesta, creșterea economică se apropie de zero din cauză că vreme de șase luni România nu a fost guvernată sau a fost guvernată prost. Guvernul USL a găsit un buget centrat pe investiții și l-a transformat într-un buget electoral pentru nevoile USL. Fondurile tăiate de la investiții, peste 3,5 miliarde de lei de la metroul bucureştean, Autostrada Transilvania, reabilitări de drumuri județene – au fost dirijate pentru a îngrăşa primăriile USL. Aproape 95% din banii daţi în teritoriu la rectificarea bugetară de acum câteva zile au mers către primarii USL”, a declarat Bălan, care candidează pentru un nou mandat la alegerile din 9 decembrie în Colegiul uninominal 2 pentru Camera Deputaților ce cuprinde cartierul Burdujeni din municipiul Suceava, orașul Salcea și comunele Adâncata, Ipotești, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei.

„Guvernul USL dă cu o mână și ia înapoi cu două”

Deputatul democrat-liberal a arătat că fonduri europene în sumă de aproape 13 miliarde de euro sunt în pericol în acest moment întrucât patru axe, POSDRU, transporturi, infrastructură regională și competitivitate, sunt în procedură de pre-suspendare, din cauza dezinteresului și incompetenței Guvernului USL.

„Guvernul USL a ratat complet absorbția fondurilor europene. În luna septembrie absorbția fondurilor europene a fost zero”, a spus Bă

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 9 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 8 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°