"The best is yet to come". Un fel de binele de acum începe şi toată lumea să prospere.

Parcă am mai văzut filmul ăsta. Discursul electrizant rostit la Chicago de preşedintele Barack Obama imediat după câştigarea alegerilor mi-a creat o senzaţie de producţie hollywoodiană cu buget nelimitat. Un fel de continuare la blockbusterul "Independence Day", în care preşedintele salvează personal omenirea, căreia îi oferă, în final, şi un speech înălţător. Urmează reconstrucţia, pacea şi prosperitatea: "Economia noastră îşi revine, un deceniu de război e încheiat, iar această campanie lungă s-a terminat. Mă întorc la Casa Albă mai hotărât şi mai inspirat ca niciodată".

Dacă ar fi rostit acest discurs acum patru ani, omenirea ar fi crezut fără rest. Între timp, lumea este mai slăbită şi mai sceptică. Familiile care şi-au pierdut copiii într-un război mult prea lung şi de neînţeles şi milioanele de americani care şi-au pierdut locul de muncă în aceşti ani de criză se înflăcărează ceva mai greu la promisiunile lui Obama într-un viitor luminos.

Există însă şi mai mulţi optimişti care vor să creadă încă în Obama, motivând că nu exista alternativă. Cu toate acestea, Mitt Romney, cu a lui viziune îngustă privind lumea şi viitorul, cu inconsecvenţele lui multiple şi schimbările de poziţie în probleme cheie, a reuşit performanţa notabilă să recupereze în ultimele luni distanţa faţă de contracandidatul său şi, foarte important, să-l arate pe Barack Obama aşa cum este: un om în care omenirea a investit enorm de multă încredere şi care, dincolo de promisiuni, are multe restanţe. Chiar dacă el nu a reprezentat pentru suficient de multă lume o alternativă, Mitt Romney are meritul că a arătat din nou alternativa care s-a aflat şi se află chiar în poporul american: individualismul, încrederea în sine, spiritul întreprinzător, curajul de a munci, de a risca, de a-ţi face sin