Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţie britanică pentru un parc industrial la Luduş

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

O companie din Anglia, cu domeniul de activitate fabricarea corpurilor de iluminat, ar putea să investească în construcţia unei fabrici la Luduş, permiţând astfel crearea a circa 600 de locuri de muncă. Primarul oraşului Luduş, Cristian Moldovan, se află în negocieri cu firma respectivă şi, pentru ca oraşul să fie ales de investitori intenţionează realizarea unui parc industrial pe o suprafaţă de trei hectare, cu posibilitate de extindere şi oferirea a o serie de facilităţi.

Edilul a participat, ieri, la conferinţa Transilvania Open 4 Business, organizată de Consiliul Judeţean Mureş în colaborare cu revista Transilvania Business în perioada 6-7 noiembrie la Hotel Grand din Târgu Mureş, cu intenţia de a asimila cât mai multe informaţii privind modul de funcţionare al unui parc industrial şi atragerea de investitori.

„Ne interesează şi pe noi să realizăm un parc industrial la Luduş, pentru că cea mai mare problemă, este în continuare, lipsa locurilor de muncă. Şi am zis să ne dăm tot interesul ca să obţinem cât mai multe informaţii, să relaţionalizăm cu cât mai multe persoane legat de aceste investiţii în parcuri industriale şi sper să mergem cu câteva lucruri învăţate de aici pentru experienţa noastră viitoare, de a atrage investitori în oraşul nostru”, a declarat Cristian Moldovan.

Facilităţi pentru investitori

Primarul din Luduş şi-a conturat deja planurile, a purtat unele discuţii cu investitorii şi aşteaptă un răspuns până la sfârşitul anului. De asemenea, dacă investitorul va alege oraşul Luduş va beneficia de o serie de facilităţi. „Am ceva discuţii cu anumiţi investitori, am analizat şi posibilităţile noastre de a oferi facilităţi investitorilor de a cumpăra teren pentru crearea unui parc industrial, pentru că oraşul nu are teren deloc. Am avut o discuţie cu un posibil investitor care să creeze 600 de locuri de muncă î

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 2 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 6 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 4 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 2 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum o ora
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 11 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 4 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 6 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°