Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa de salubrizare nu se majorează, dar nu se mai acceptă modificarea listelor de plată

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Sucevenii nu vor plăti mai mult anul viitor pentru salubrizarea oraşului, deşi încasările sunt mult mai mici decât costurile municipalităţii. Acest lucru a fost anunţat ieri de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a spus că, în schimb, îşi doreşte ca o parte dintre suceveni să nu se mai eschiveze de la această obligaţie:

„Nu vom majora taxa de salubrizare pentru 2013, dar vrem ca lista cu persoanele care trebuie să o achite să nu mai fie modificată, după actualizarea ei. Degeaba ne facem noi calcule cu cât ar trebui încasat, să ştim de ce buget beneficiem anul viitor, dacă după câteva luni mulţi vin să scoată de pe acea listă o mulţime de persoane, cu adeverinţe de la asociaţii, cum că nu ar mai fi patru în casă, ci doar două sau una. Toată lumea fuge de această taxă, dar vin cu fel de fel de nemulţumiri, că nu ar fi curat şi nu se face treabă. Nu e aşa, dar nici nu putem cere mai mult, câtă vreme nu avem cu ce plăti nici ce se face”.

Lungu a spus că peste tot în ţară preţul taxei de salubrizare este mai mare decât la noi, dar chiar şi aşa, multe persoane refuză să plătească 48 de lei pe an.

„Avem de încasat restanţe de peste 20 de miliarde de lei vechi numai din taxa de salubrizare”, a adăugat primarul, care le-a cerut celor de la asociaţii să întocmească corect listele cu locatari.

Sucevenii nu vor plăti mai mult anul viitor pentru salubrizarea oraşului, deşi încasările sunt mult mai mici decât costurile municipalităţii. Acest lucru a fost anunţat ieri de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a spus că, în schimb, îşi doreşte ca o parte dintre suceveni să nu se mai eschiveze de la această obligaţie:

„Nu vom majora taxa de salubrizare pentru 2013, dar vrem ca lista cu persoanele care trebuie să o achite să nu mai fie modificată, după actualizarea ei. Degeaba ne facem noi calcule cu cât ar trebui încasat, să ştim de ce buget beneficiem anul vii

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleșii gălăţeni cer premierului Bolojan intervenţia statului pentru salvarea combinatului siderurgic din Galaţi. „Nu putem permite să ajungă o ruină industrială”

HotNews acum 25 minute
Europarlamentarul Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi parlamentarii gălăţeni au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care cer intervenţia statului pentru salvarea co

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 43 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Dan Șucu: Cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii sectorului public, nu taxarea suplimentară a contribuabililor şi a sectorului privat

Mediafax acum 15 minute
România are nevoie de măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, însă această echilibrare trebuie să se realizeze prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşteri de taxe, iar cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii se

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°