"ALEGERI PREZIDENŢIALE SUA Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale", titrează Adevărul în ediţia de miercuri: "După un raliu electoral de câteva sute de zile, după mii de kilometri parcurşi în aer zburând dintr-un oraş într-altul şi după miliarde de dolari cheltuiţi în campanie, aproximativ 200 de milioane de americani şi-au spus cuvântul la alegerile prezidenţiale de marţi. Rezultatele preliminare îl indică pe democratul Barack Obama câştigătorul scrutinului".
"William Horsley, Association of European Journalists: Posturile publice au fost cele mai atinse de tendinţa puterii politice de a le controla", scrie şi Cotidianul: "Marţi, în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a Parlamentului European a fost discutat un proiect de raport, iniţiat de europarlamentarul liberal Renate Weber, cu privire la elaborarea unei Carte care să includă normele standard pentru libertatea mass-mediei în statele Uniunii Europene.
Au fost prezenţi europarlamentari români şi străini, precum şi organizaţii ale apărării drepturilor jurnaliştilor. Deşi se dorea o discuţie generică despre libertatea presei la nivel european, cazurile de încălcări ale acestei libertăţi şi tendinţele de control politic exercitat asupra presei în România au revenit în atenţia Parlamentului European".
Din Curentul aflăm că "Victor Ponta şi un agent GRU au participat la arestarea Ceauşeştilor la Revoluţie": "Premierul Victor Ponta, foarte sigur pe sine, a declarat marţi că actualii funcţionari trebuie să asigure conducerea instituţiilor din subordinea guvernului.
Totul pentru a-şi putea relua activitatea din plin după 20-22 decembrie, atunci când va fi învestit noul Guvern despre care Ponta este convins că nu are cum să fie altul decât cel al USL în frunte cu el".
"BARACK OBAMA A CÂŞTIGAT ALEGERILE PREZIDENŢIALE DIN SUA", titrează şi Evenimentul zilei:"Pr