Fostul om de afaceri multimilionar Mitt Romney îşi încheie, o dată cu eşecul la alegerile prezidenţiale de marţi, o carieră plină de succese profesionale, dar punctată de eşecuri politice, în special din cauza imaginii sale de oportunist de care nu a reuşit să se distanţeze niciodată.
La vârsta de 65 de ani, acest mormon, tatăl a cinci băieţi şi bunic de 18 ori, a obţinut numeroase succese profesionale: licenţiat la Harvard, consultat supradotat, director admirat, salvator al Jocurilor Olimpice de iarnă din Salt Lake City în 2002, guvernator republican al statului Massachusetts din 2003 până în 2007.
Politica i-a rezervat singurele sale eşecuri. O înfrângere în 1994 în cursa pentru Senat şi o primă candidatură ratată la alegerile prezidenţiale din 2008 în faţa lui John McCain.
Mitt Romney nu a încetat de atunci să fie "candidatul Romney", iar o înfrângere în seara de 6 noiembrie va însemna fără îndoială încheierea unei nesfârşite campanii pentru a convinge Statele Unite să îl angajeze, pe el care a salvat atâtea companii de-a lungul vieţii.
Dar sutele de milioane de dolari cheltuite pe publicitate nu au reuşit să îl debaraseze de imaginea sa de persoană rezervată, chiar mândră, nici să spele parcursul său cu numeroase volte ideologice.
"Adevăratul" Romney este acel moderat irecuperabil, altădată susţinător al dreptului de a avorta, pe care îl luau în derâdere rivalii săi în alegerile primare? Sau este acest extremist de dreapta concentrat pe tăieri bugetare drastice?
Născut în 1947 în Detroit, Michigan (nord), Willard Mitt Romney intră în viaţa politică la vârsta de 15 ani, când îl însoţeşte pe tatăl său, George, în campania reuşită pentru postul de guvernator. Fiul va asista ulterior la eşecul tatălui în faţa lui Richard Nixon la alegerile primare pentru prezidenţiale în 1968.
El o întâlneşte pe Ann Davies în 1965, când