Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Delia Ungur: „Vrem să avem o ofertă transparentă”

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Pentru atragerea de investitori într-un parc industrial este nevoie de transparenţă a informaţiilor, de oferirea unor pachete competitive, s susţinut Delia Ungur, director general Eurobusiness Parc Oradea în cadrul Conferinţelor Transilvania Business Open 4 Busines “Pacuri industriale. O strategie naţională”, organizate de Consiliul Judeţean Mureş în colaborare cu revista Transilvania Business în perioada 6-7 noiembrie la Hotel Grand din Târgu Mureş.

Mai greu de păstrat investitorii decât de adus

„Targetul nostru trebuie să fie companiile care doresc să producă în România, să beneficieze de condiţiile din România, care încă sunt avantajoase, dar dacă nu avem grijă în următorii cinci până la zece ani putem să le pierdem foarte uşor şi să vândă în Europa de Vest. Printr-un comportament transparent, direct, prin care reuşim să creem o relaţie de încredere, reuşim să-i convingem să vină, dar asta este mult mai uşor decât să-i convingi să rămână, pentru că după ce semnează contractul cu noi încep să dea faţă cu tot ce înseamnă activitate în România, se întâmplă în toate oraşele”, a precizat Delia Ungur.

Directorul general al Eurobusiness Parc Oradea a prezentat afacerea de succes a parcului industrial din Oradea, de tip Greenfield, privind condiţiile pentru investitori: infrastructura oferită, preţurile, procedura de ocupare a terenului, avantajele competitive. „Am gândit un parc industrial atât pentru investitori străini, cât şi pentru investitorii orădeni, locali, care sunt la fel de importanţi. Am încercat să creem un pachet competititv, a fost greu să obţinem aceste informaţii, pe paginile parcurilor industriale aceste informaţii nu există. Noi vrem să avem o ofertă transparentă pentru că sunt câteva întrebări, pe care ni le pun investitorii străini când vin la întâlniri. În primul rând transparenţa. În condiţiile în care of

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum 2 ore
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum 2 ore
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 3 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 6 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum o ora
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 11 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 11 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Administrația Trump oferă 1.000 de dolari migranților care pleacă voluntar din SUA

Adevarul acum 4 ore
Administrația Trump lansează un program prin care migranții aflați ilegal în Statele Unite pot primi un stimulent financiar de 1.000 de dolari, plus sprijin pentru transport, dacă aleg să se întoarcă voluntar în țara de origine. Această măsură ar fi

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 4 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°