La a zecea ediţie a simpozionului NeuroDiab, care a adus împreună specialişti diabetologi, neurologi şi chirurgi, a fost lansată oficial Societatea de Neuropatie Diabetică. Despre importanţa şi necesitatea înfiinţării acestei societăţi ştiinţifice aflăm de la interlocutorii dnei Alina Boghiceanu.
La Sibiu, în perioada 17–20 octombrie a.c., a avut loc simpozionul NeuroDiab, care a adus împreună personalităţi medicale din ţară şi din străinătate, specialişti diabetologi, neurologi şi chirurgi, care joacă un rol important în managementul neuropatiei diabetice. Datele statistice arată că 4% din populaţia României suferă de diabet, iar numărul este în creştere. Unele voci medicale trag chiar un semnal de alarmă asupra unei posibile epidemii de diabet. Din păcate, creşterea numărului diabeticilor implică şi o creştere a numărului persoanelor care dezvoltă neuropatie diabetică (ND). Considerată cea mai frecventă complicaţie cronică a diabetului zaharat, ND afectează sistemul nervos periferic şi autonom, crescând riscul de apariţie a sindromului de picior diabetic. Se apreciază că circa 60–70% din persoanele cu diabet sunt afectate de ND (în multe cazuri, aceasta este prezentă chiar din momentul diagnosticării diabetului), un factor de risc în apariţia leziunilor piciorului. Evoluţia ulceraţiei se poate complica, prin asocierea arteriopatiei obliterante şi a infecţiei, care preced 80% din amputaţiile de la acest nivel. Ideal ar fi să prevenim apariţia acestei boli, lucru aparent uşor de realizat prin screening (anamneză amănunţită, examinarea picioarelor la fiecare vizită a pacientului, ţinând cont şi de faptul că 50% din cazurile de neuropatie diabetică sunt asimptomatice), prin prevenţie primară (controlul eficient al glicemiei) şi prin diagnosticare precoce. În cazul în care boala s-a instalat, tratamentul va viza încetinirea evoluţiei bolii, ameliorar