În campania electorală ARD şi USL au avut revelaţia că austeritatea nu aduce voturi şi mizează fiecare pe măsuri de stimulare a cererii (impozit mai mic pe venit, CAS redus, salariu minim majorat). Nimeni nu insistă însă pe scăderea cheltuielilor statului, astfel încât, cu ochii după creşterea economică şi efectele pozitive ale introducerii cotei unice în anul 2005, riscăm să cădem din nou în groapa ajustărilor dure, cum ni s-a întâmplat în 2010, când criza ne-a stricat panurile.
Similar, la capitolul venituri bugetare, cum FMI nu şi-a depus încă programul de guvernare pentru România, singurele surse de creştere menţionate prin programele partidelor sunt majorarea redevenţelor şi taxa pe tranzac-ţiile financiare (USL) ori colectarea mai bună a impozitelor prin... reducerea lor (ARD). Trăgând linie, ca şi în alţi ani electorali, avem două programe de guvernare care reduc exerciţiul bugetar la unul de... imaginaţie. După alegeri calculele se refac, promisiunile se ajustează.
Dacă privim în oglindă ofertele electorale, observăm că USL împinge laptele şi mierea dincolo de 2014 (mai ţine cineva minte peste un an ce ne-au promis partidele?), iar ARD insistă pe acordarea de beneficii imediate încă din 2013, firesc dacă avem în vedere că şansele sale de a da Guvernul sunt minime, iar într-o eventuală coaliţie programul de guvernare se ajustează corespunzător. Salariul minim urcă deci în viziunea ARD la 850 lei încă din ianuarie 2013, urmând să ajungă la 1.000 lei din 2015, în timp ce USL porneşte cu „handicap" (majorarea are termen limită 2016), dar ajunge să supraliciteze (1.200 lei). Cota unincă se modifică în ambele strategii de guvernare. ARD o vrea la 12% încă din 2013 (cu riscul unui gol „temporar" de 3 miliarde euro în bugetul statului, dar beneficii ulterioare amintind de efectele cotei unice din 2004).
Citeşte şi Editorial: Miza aleg
