Pe segmentul de asigurări de viaţă, valoarea beneficiilor plătite de ING clienţilor, în acest an, se ridică la aproape 70 milioane RON, potrivit unui comunicat de presă.
Valoarea activelor financiare în administrare s-a situat la nivelul de 2,3 miliarde RON la sfârşitul lunii septembrie, în creştere cu 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, portofoliul de asigurări încheiate în primele nouă luni este cu 4% mai mare faţă de cel realizat în perioada similară a anului trecut, iar volumul de prime brute subscrise de ING Asigurări de Viaţă se ridică la 402,8 milioane RON.
F.A. Pe segmentul de asigurări de viaţă, valoarea beneficiilor plătite de ING clienţilor, în acest an, se ridică la aproape 70 milioane RON, potrivit unui comunicat de presă.

F.A.