Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Podul pecican prinde contur

Publicat in Arad Online, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Scris de I.E. - Aproximativ 80 la sută din podul dintre Pecica şi Sânpetru German este finalizat, urmând ca restul să fie gata la anul.

ARAD. Podul care va lega sudul Mureşului de nordul râului se apropie cu paşi repezi de inaugurare. Reprezentanţii administraţiei judeţene au efectuat o vizită de lucru pe şantier pentru a verifica modul în care decurg lucrările şi nu au putut să se declare decât mulţumiţi. Mare parte dintre grinzile de susţinere au fost montate deja pe piloni.

„Investiţia a început acum aproape doi ani. În momentul de faţă, lucrările sunt în grafic şi sperăm ca în primăvara anului viitor toate lucrările să fie finalizate. Cu siguranţă, aceasta va fi o lucrare de referinţă pentru judeţul Arad”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), autoritatea care finanţează această lucrare.

Referindu-ne în termeni exacţi, proiectul costă 28,6 milioane de lei. În momentul de faţă, 80 la sută din construcţie este finalizată, urmând ca până la sfârşitul anului procentajul să urce la 85-87 la sută.

„Am deviat apa şi acum lucrăm la ultima pilă ca să putem să o ridicăm la cotă pentru a monta şi grinzile pe malul stâng. Pe lângă această lucrare, vom începe şi realizarea celor două rampe de acces pe pod pentru ca în primăvară să putem turna asfaltul”, a declarat Gheorghe Maxinan, administrator al SC Tehnodomus.Parlamentul, la apel

La vizita oficială de lucru a celor de la CJA au participat şi doi reprezentanţi ai Parlamentului României, respectiv senatorul Traian Igaş şi deputatul Iustin Cionca. Şi aceştia au ţinut să salute investiţia.

„Construcţia acestui pod va facilita accesul locuitorilor din sudul Mureşului spre zona industrială a municipiului, unde oamenii pot să-şi găsească mai uşor locuri de muncă”, a declarat Igaş. Şi Cionca a vorbit tot despre locuri de muncă şi despre rata mare a şomajului din zonă.

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 39 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Marcel Ciolacu, despre audierea lui Florian Coldea la DNA: „Îmi doresc să nu mai trăim ce am trăit”

Adevarul acum o ora
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea şi fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, sunt audiaţi joi de mai multe ore, la DNA.

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 2 ore
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 7 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°