Numărul posturilor din serviciile financiare londoneze ar putea scădea anul viitor la cel mai redus nivel din ultimii 20 de ani, din cauza restrângerii activităţilor de trading şi fuziuni, care duce la concedieri, transmite Bloomberg.
În 2013, numărul locurilor de muncă din districtele financiare City şi Canary Wharf ar putea fi redus la 237.000, faţă de un nivel de 256.000 anticipat în urmă cu şase luni, potrivit unui raport al Centrului pentru Cercetări Economice şi de Afaceri din Londra.
Astfel, numărul posturilor financiare din Londra ar coborî la cel mai redus nivel de după 1993, comparativ cu 354.000 în 2007.
"Modelul de afaceri al multor firme din City, care s-a bazat pe randamente de peste 8%, trebuie să se schimbe într-o lume în care aceste randamente se vor menţine la un nivel scăzut încă mulţi ani", a declarat Douglas McWilliams, director general al centrului de cercetări.
Restrângerea activităţilor de servicii financiare reprezintă o consecinţă a problemelor economice, a crizei financiare şi a reglementărilor mai stricte.
Companiile europene şi japoneze care efectuează operaţiuni de trading în Londra îşi restrâng activităţile din cauza instabilităţii din piaţă şi a reglementărilor mai numeroase din Marea Britanie. UBS, cea mai mare bancă elveţiană, intenţionează să desfiinţeze 10.000 de locuri de muncă, astfel că circa 100 de traderi de la divizia din Londra vor fi concediaţi, a declarat luna trecută o sursă apropiată situaţiei.
Nomura Holdings, cea mai mare companie japoneză de brokeraj, va desfiinţa 100 de posturi la operaţiunile europene de investment banking.
RBS Group, cea mai mare bancă de stat din Marea Britanie, a anunţat în septembrie că va desfiinţa peste 400 de posturi la divizia de investment banking, pe lângă alte 3.500 anunţate în ianuarie.
Concedierile din City reflectă restrângerea cu 20% a acti