Cu numărul 3/2012, Memoria sărbătoreşte 80 de apariţii şi cel de-al XXII-lea an de când, ca o corabie care pluteşte dar nu se scufundă, revista gândirii arestate, cum se subintitulează, şi-a făcut apariţia în peisajul publicisticii româneşti postdecembriste, din iniţiativa medicului şi scriitorului Banu Rădulescu. Preluând emblema Oraşului-lumină: Fluctuat nec mergitur, actualul colectiv de redacţie sugerează prin aceasta atât nenumăratele dificultăţi cărora publicaţia a trebuit să le facă mereu faţă („când unii s-ar fi bucurat să eşuăm“), cât şi dorinţa aprigă de a continua. De a „călători“ mai departe, pentru că destule aspecte sumbre ale trecutului comunist mai sunt încă de relevat, întru neuitare, spre ştiinţa celor tineri sau mai puţini tineri, în completarea istoriei românilor şi a ţării lor, care, pentru îndelungi perioade, a fost şi este lacunară. Iar acest onorant legământ, chiar în absenţa căpitanilor plăpândei lor ambarcaţiuni, dispăruţii: B. Rădulescu, fondatorul, şi Ion Drescan, secundul de cursă lungă, şi l-au asumat: dna Micaela Ghiţescu, redactor şef (fiică de chirurg, scriitoare şi celebră traducătoare, semnatara, de curând, a volumului „Între uitare şi memorie“, apărut la „Humanitas“, în care relatează inclusiv propria-i experienţă carcerală), dl Gheorghe Derevencu, redactor coordonator, şi dna Claudia-Florentina Dobre, secretarul general de redacţie. În primele pagini ale revistei, mi-a atras atenţia reproducerea Cuvântului dlui prof. dr. Nicolae M. Constantinescu, rostit cu prilejul lansării precedentului număr dublu al „Memoriei“, eveniment găzduit în mai 2012 la sediul Uniunii Scriitorilor. Relevând bogatul cuprins al revistei – crimele asupra populaţiei române din Basarabia şi Bucovina, „crimele asupra românilor ca naţie şi ca indivizi luaţi separat, încercările disperate şi disproporţionate ale partizanilor de a se opune molohului