Adrian Năstase a postat azi pe blogul personal, că nu a avut și nu are intenția să ceară grațierea. De asemenea, fostul premier a comentat cererea transmisă de Bruxelles României de suspendare în perioada interimatului la Cotroceni.

Suveranitate şi graţiere

Publicat noiembrie 7, 2012

Zilele trecute, l-am urmărit pe profesorul Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, în dialog cu Emil Hurezeanu, dând, indirect, o lecţie de demnitate naţională altor lideri politici din România. Între alte comentarii notabile, domnul Constantinescu a subliniat reacţia sa, transmisă la Bruxelles, în legătură cu cerinţa impusă României (în perioada interimatului) ca preşedintele să nu acorde nici o graţiere.

Sigur, dincolo de faptul că echipa PPE de la Bruxelles, Barroso – Reding – Day, în colaborare cu echipa Băsescu – Macovei – Morar, aveau în vedere cazul meu, ascunzându-l într-o formulă de principiu, dincolo de faptul că această interdicţie, împusă liderilor de la Bucureşti, a confirmat faptul că, în realitate, condamnarea mea a avut un caracter politic, comandat, dincolo de faptul că nu aveam de gând şi nu am de gând să cer o graţiere a pedepsei, fiind nevinovat, dincolo de toate acestea, interdicţia a fost şi este umilitoare pentru statul român, pentru suveranitatea sa.

România a fost tratată de unii funcţionari de la Bruxelles ca o colonie, lipsită de atributele suveranităţii. În esenţă, exercitarea unei prerogative constituţionale (art. 94) a fost suspendată printr-o „directivă” politică de la Bruxelles. În doctrina clasică anglo-saxonă „domeniul rezervat” al statelor este reprezentat de „onorea, interesele vitale şi esenţiale ale lor.” În cazul României, nu mai există acest „domeniu rezervat”?

Este evident că o astfel de decizie impusă României nu este specifică relaţiilor în interiorul unei „federaţii