Pe un teren de la marginea Focşaniului au început lucrările la centrul de comandă al staţiei antigrindină din Vrancea Sursa: Agerpres
Lucrările sunt executate de o firmă din Bacău, Conextrust, cea care a câştigat licitaţia, iar termenul pentru executarea lucrărilor este de zece luni. Pentru aceasta au început deja procedurile de achiziţie pentru asigurarea tuturor echipamentelor necesare funcţionării staţiei antigrindină.
"Sperăm să ajungem în faza de omologare a unităţii de la Vrancea. Deja s-au început procedurile pentru asigurarea dotărilor la patru puncte de lansare a rachetelor, respectiv Panciu, Boloteşti, Bizigheşti şi Rugineşti. De asemenea, se derulează procedurile pentru dotarea cu grupuri electrogen a tuturor punctelor de lansare", a declarat reprezentantul Direcţiei Agricole Vrancea Marin Ion.
Proiectul staţiei antigrindină din Vrancea prevede puncte de lansare situate în localităţile Bizigheşti, Panciu, Boloteşti, Răcoasa, Rugineşti, Poiana şi Nicoreşti.
În ultimii opt ani, grindina a produs pagube de peste 110 milioane lei în agricultura vrânceană.