Romney s-a adresat pungii şi burţii americanilor. Obama – minţii şi inimii lor, conştiinţei colective.

Romney a încercat să câştige oferind cinism, egoism şi „patriotism” local – ce-mi pasă mie, american, de încălzirea globală, important e să am benzină ieftină la pompă. Obama a rămas credincios viziunii sale progresiste, altruiste, planetare, centrată pe sănătate, educaţie, energie verde.

Obama a îndrăznit să le ceară americanilor să sufere pentru un viitor mai bun al copiiilor lor, Romney s-a străduit să le vândă ziua de azi şi pe urmă om mai vedea.

Mitt Romney s-a contrazis pe sine, uneori şi la distanţă de 24 de ore – putea să se angajeze contorsionist la circ, aşa cum i-a recomandat Bill Clinton – în goana cameleonică după voturi, a încercat să fie pe placul unora şi altora dintre alegători, şi cu slănina în pod şi cu buzele unse, spectacol al golului său interior. Obama nu şi-a putut îndeplini toate promisiunile din 2008, a făcut greşeli, a dezamăgit pe mulţi, dar nu a minţit niciodată, nu şi-a dat principiile la întors, nu a abandonat calea grea, dar adevărată, pe care a ales-o.

Politica externă a lui Romney, dacă se poate vorbi de aşa ceva în cazul acestui biznismen neprost, dar îngust la minte, ar fi însemnat, din nou, zăngănitul de arme al Americii în dauna puterii ei bune de a negocia şi aplana conflicte. Obama este, înainte de toate, un om raţional, un intelectual, capabil de măsuri forte, ca în cazul lichidării lui Bin Laden dar niciodată agresiv în relaţiile internaţionale, neatins de paranoia războiului rece. Cu el la Casa Albă, ca locuitor al Pământului, mă simt mai liniştit.

Ca român, n-am beneficiat de vreo atenţie deosebită din partea Obamericii. N-a beneficiat nici Europa, neglijată în favoarea Orientului Mijlociu şi Asiei – Pacific. Dar dacă ar fi câştigat Romney, să ne amintim că el considera posibila prăbuşir