Aproximativ o mie de producători agricoli au pichetat, miercuri, sediul Guvernului, aceştia reclamând faptul că agricultura este lăsată de izbelişte şi cerând demiterea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin. Protestul a degenerat după ce un grup de protestatari a încercat să forţeze gardul de protecţie.
Câţiva protestatari au devenit mai violenţi vrând să forţeze cordonul care le bloca accesul în Guvern. Jandarmii au încercat să negocieze cu aceştia, dar fermierii au vrut să dea la o parte gardurile de metal pe care unii dintre ei chiar le-au folosit pentru a arunca în forţele de ordine.
Jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi i-au reţinut pe câţiva dintre cei mai violenţi.
“Noi am vrut doar să-i forţăm să vină cineva să discute cu noi”, a declarat un protestatar.
Autorizaţia pentru pichet expiră la ora 15.00, dar fermierii prezenţi spun că nu vor pleca acasă până când oficiali ai Guvernului nu vor veni să discute cu ei.
Protestatarii au adus cu ei un utilaj pe care a fost amplasată o machetă înfăţişând o vacă, precum şi o orchestră, scrie Mediafax. De asemenea, au venit cu o oaie care trage după ea un trenuleţ improvizat pe care sunt agăţate mai multe bannere cu ciulini, cultura de bază a agriculturii: “Mâncarea este puterea omului”, “Să vă fie ruşine că aţi distrus agricultura”.
Pe trenuleţul tras de oaie protestatarii au mai pus şi un craniu de berbec cu mesajul “Atât a mai rămas din zootehnie”.
Protestatarii poartă pe ei veste verzi inscripţionate cu mesajul “SOS, salvaţi agricultura României” şi au în mâini bannere inscripţionate “Dezinteresul guvernanţilor plus seceta egal dezastrul zootehniei”, “Munca noastră este sudoare şi nu şpagă”, “Respectaţi legile nu mai prelungiţi taxarea inversă”, “Jos ministrul visător, puneţi un agricultor”, “Cerem demisia ministrului Agriculturii”, “Aţi promis investiţii în agricultur