Conducerea spune că audiența ar fi fost prea mică în raport cu investițiile într-o ediție specială. Între orele 2.00 și 6.00, postul public de televiziune a afișat „Revizie Tehnică”, chiar în noaptea în care au avut loc alegerile prezidențiale în Statele Unite. Sursa: CODRIN PRISECARU
În timp ce noaptea trecută cele mai multe televiziuni de știri și generaliste au avut ediții speciale de alegeri, TVR 1 afișa Revizie Tehnică. Între orele 2.00 și 6.00, chiar în noaptea în care au avut loc alegerile prezidențiale în Statele Unite, TVR 1 a avut programată, de mai mult timp, revizie tehnică.
„În urma comentariilor din presă, TVR a dat următoarele lămuriri referitor la programul din noaptea de 6 spre 7 noiembrie:
Românii au putut afla în direct de la TVR 1 rezultatele primelor exist poll-uri şi numele preşedintelui american pentru următorii patru ani. Ediţia specială, America alege, de pe TVR 1, dedicată alegerilor din Statele Unite al Americii a început înainte de închiderea urnelor. În cadrul emisiunii America alege, începând de la ora 6.00, corespondenţii TVR au transmis în direct de la Washington, Bruxelles, Moscova şi Tel Aviv relatări despre atmosferă şi reacţiile oficialilor.
TVR a acordat o importanţă deosebită acestui subiect, telespectatorii televiziunii publice aflând în direct cine este preşedintele SUA în următorii 4 ani, dar şi informaţii despre sistemul electoral american, reacţii ale alegătorilor şi ale celor doi candidaţi. Spre deosebire de celelalte televiziuni generaliste, TVR 1 şi-a adaptat programul astfel încât să prezinte cele mai importante momente ale alegerilor prezidenţiale din SUA. Revizia tehnică, dintre orele 2.00 şi 6.00, programată şi anunţată la CNA cu mai multe luni înainte, nu a afectat accesul la informaţii al telespectatorilor.
Din cauza diferenţei de fus orar, procesul de votar