Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Servitorii moderni: hi-tech şi cu salarii de directori

Publicat in Adevarul, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Luxul este întotdeauna la modă, chiar şi în plină criză economică. O demonstrează un site exclusivist de joburi lansat de curând în Marea Britanie, care oferă posturi de menajere şi de majordomi cu salarii de multe mii de euro. Cerinţele sunt însă pe măsură.

Site-ul este deţinut de un fost majordom de la Palatul Buckingham şi de un valet al Ambasadei Marii Britanii. Anunţurile de angajare vin din partea unei clientele selecte, care caută asistenţi personali, menajere, valeţi şi şoferi, dar nici pe departe unii obişnuiţi. Cu toţii trebuie să aibă aptitudini deosebite şi să fie supracalificaţi. Remuneraţia este însă pe măsura exigenţelor.

Pentru a ocupa un post de asistent personal oferit de misterioasa „Madame" (potrivit anunţului, o filantroapă care obişnuieşte să călătorească mult), candidaţii trebuie să stabilească meniul cu bucătarii, să aibă grijă de garderobă, dar şi să organizeze evenimente şi, foarte important, să îngrijească riguros cei doi câini ai stăpânei.

Efortul este recompensat cu un salariu de 4.500-6.000 de lire sterline/lună (5.600- 7.500 de euro). O altă familie înstărită este în căutarea unui asistent personal care să le plimbe câinii, să facă treburi casnice, dar să ştie şi să rezerve avioane private. Salariul oferit: peste 3.000 de lire sterline/lună (3.700 de euro). Cei care candidează pentru un post de valet pe acelaşi site trebuie să aibă diplomă universitară, să cunoască franceza şi dialectul de germană vorbit în Elveţia, să ştie să folosească cele mai noi tehnologii, dar să fie şi prezentabili şi discreţi.

Menajere conectate la tehnologii

Nici menajerele nu mai sunt ce erau odată. O familie din Orientul Mijlociu caută, prin intermediul site-ului exclusivist de joburi, o menajeră care vorbeşte fluent engleză, franceză şi arabă, care cunoaşte regulile de protocol ale caselor regale (pentru

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 20 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 42 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 42 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum o ora
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°