Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI SUA. Barack Obama, discursul ÎNVINGĂTORULUI: "Iubire, datorie şi patriotism - asta face America măreaţă"

Publicat in Antena 3, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Barack Obama a fost reales în funcţia de preşedinte al SUA, pentru un al doilea mandat de patru ani. Contracandidatul său şi-a recunoscut înfrângerea.

DISCURSUL DE VICTORIE AL LUI BARACK OBAMA:

"Pentru SUA binele abia acum soseşte. Vreau sa multumesc fiecarui american care a participat la aceste alegeri. Fie ca aţi votat pentru prima dată la aceste alegeri, fie ca ati stat la coadă, fie că aţi umblat în teritoriu sau ati raspuns la telefon - v-aţi făcut vocea auzită.

"Am vorbit la telefon cu Mitt Romney şi l-am felicitat pentru o campanie reuşită. Ne-am luptat cu îndârjire, pentru că iubim foarte mult amândoi America. În viitorul apropiat mă voi întâlni cu el şi vom încerca să colaborăm".

"Vreau să îi mulţumesc soţiei mele şi să îi spun că niciodată nu am iubit-o mai mult. Sunt foarte mândru de familia mea".

"Am avut alături de mine cea mai bună echipă de campanie. Împreună suntem ca o familie. Împreună am făcut istorie şi veţi avea aprecierea veşnică a preşedintelui Americii."

"Democraţia într-o ţară cu 300 de milioane de locuitori poate fi zgomotoasă, murdară, dar asta este chintesenţa ei. Pentru asta am luptat şi pentru asta luptăm. Vrem să ne vedem copiii crescând într-o ţară în care au acces la cele mai bune şcoli, vrem să ne vedem copiii crescând într-o Americă ce nu este împovărată de datorii. Vrem să avem o ţară sigură, apărată de cea mai puternică armată. Dar şi o ţară care să trăiască în pace şi plină de respect pentru locuitorii ei".

"Vrem să fim deschişi şi faţă de emigranţii care cred că îşi pot clădi viitorul în America. Acestea sunt valorile pe care le împărtăşim şi în care credem".

"Am învăţat de la voi, am ascultat poveştile voastre şi luptele voastre şi mă întorc la Casa Albă mai hotărât şi mai sigur că voi şti ce am de făcut î

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum o ora
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 30 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°