Câteva fragmente umane au fost descoperite ieri în centrul Sucevei, pe strada Vasile Bumbac, în zona sediului E.ON, unde câţiva muncitori care lucrau pentru compania de electricitate efectuau nişte săpături. Nimeni nu ar fi aflat de osemintele umane scoase la suprafaţă de târnăcoapele muncitorilor, dacă pe acolo nu ar fi trecut, întâmplător, Viorel Blănaru, arhitectul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Suceava, care a observat oasele în mormanul de pământ şi a sesizat poliţia, împreună cu care a sistat lucrările în zonă.
„Este vorba de oseminte umane din perioada medievală, în urma unor săpături proaspete, fragmente din coaste, femur, bazin, şira spinării etc. Oamenii au săpat printr-un mormânt fără să-şi dea seama şi au sfărâmat oasele scheletului”, a explicat arhitectul Viorel Blănaru.
Prof. dr. Ioan Mareş, director general adjunct la Muzeul Bucovinei – Suceava, a explicat că în zilele următoare zona va fi cercetată pentru a găsi toate oasele şi pentru a verifica dacă mormântul nu a avut vreun inventar. Profesorul Ioan Mareş a completat că în epoca medievală, în zona centrală a Sucevei, au existat trei biserici, care acum au dispărut, printre care Biserica „Sfânta Treime Armenească” şi Biserica „La Arhangheli”. Se presupune că au existat şi câteva cimitire în zonă, altfel nu se explică cum, mai multe morminte, au fost descoperite, în ultimii ani, în urma unor săpături. „Este foarte important ca datele ştiinţifice să fie culese de la faţa locului, dar, mai ales, ca osemintele, împreună cu altele găsite de-a lungul vremii, să fie reînhumate, iar cimitirul să fie marcat. Osemintele umane vor fi duse la muzeu, conservate şi, ulterior, înhumate”, a mai spus Ioan Mareş.
Câteva fragmente umane au fost descoperite ieri în centrul Sucevei, pe strada Vasile Bumbac, în zona sediului E.ON, unde câţiva muncitori care lucrau pentru compani