Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu şi Ponta "au convenit" asupra privatizării societăţilor de stat și a negocierilor cu FMI

Publicat in Cotidianul, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Ponta, pe urmele lui Boc?

Traian Băsescu şi Victor Ponta au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea unor acţiuni Transgaz şi să aştepte numirea managerilor privaţi care să crească valoarea celor două companii, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţia de miercuri de la Palatul Cotroceni.

"Preşedintele şi premierul au fost de acord să amâne privatizarea CFR Marfă şi listarea Transgaz, cu argumentul că acum nu este momentul prielnic. Cei doi au agreat că este nevoie ca mai întâi să fie introdus managament privat care să crească valoarea celor două companii şi abia apoi să fie încheiate procedurile de vânzare de acţiuni", au arătat sursele citate.

Administraţia Prezidenţială a transmis miercuri ce au "convenit" cei doi. În discuţie au fost chestiuni care ţin de Guvern, cum sunt privatizările, însă au fost puse pe masa discuţiilor de Băsescu, iar Ponta nu a avut nimic de obiectat.

Comunicatul integral al Administraţiei Prezidenţiale

"Președintele României, domnul Traian Băsescu, s-a întâlnit, miercuri, 7 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, cu prim-ministrul României, domnul Victor-Viorel Ponta în cadrul consultărilor cu Guvernul pe care şeful statului le-a solicitat conform Articolului 86 din Constituţia României.

În cadrul întrevederii, domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta au convenit în ceea ce priveşte negocierile cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Comisiei Europene care se află la Bucureşti şi au stabilit o viziune comună de lucru în legătură cu privatizarea societăţilor de stat. Cei doi înalţi oficiali au agreat în acest sens importanţa implementării strategiei de management privat cât mai rapid cu putinţă.

Domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta au căzut de comun acord şi cu privire la măsurile pe car

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum o ora
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum 27 minute
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum o ora
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum o ora
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 47 minute
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum o ora
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

PSD a decis într-un for statutar ca va avea un canditat propriu pentru prezidențiale. „Nu există dacă”

Adevarul acum 2 ore
Partidul Social Democrat va avea candidat pentru funcţia de preşedinte al României, conform unei decizii luate într-un for statutar al partidului, şi va câştiga alegerile prezidenţiale, a declarat sâmbătă prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 3 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

George Simion, liderul AUR, candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, 15 iunie 2024, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României. ''Sâmbătă, 15 i

Vremea

București
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

26°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°