Derbiul Olteniei din Liga I s-a încheiat nedecis, scor 2-2, dar cele două combatante au oferit publicului un fotbal de calitate şi goluri frumoase
Pandurii Târgu Jiu nu şi-a confirmat statutul de favorită în derbiul Olteniei, cu CS Turnu Severin, terminând la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul disputat luni, pe teren propriu, din etapa a 14-a a Ligii I. Golurile gorjenilor au fost marcate de Călin Cristea (‘19) şi Ousmane Viera (‘58), replica mehedinţenilor venind de la Alexandru Zaharia (‘41, ‘83).
Pandurii: Mingote - Rusu (‘46, Pleaşcă), Viera, Mamele, Vlad - Voiculeţ, Nistor, C. Cristea - Boutadjine (‘46, Răduţ), Lemnaru, Maxim (‘84, Băcilă). Antrenor: Petre Grigoraş.
CS Turnu Severin: Marinescu - Mitic, Durimel, Dandea, Giurgiu (‘78, Kader) - Golic, Moutinho - Buleică, Vancea, Zaharia - Arnăutu (‘57, Neacşa; ‘90+3, Gugu). Antrenor: Nicolo Napoli.
Grigoraş se gândeşte la demisie
Pandurii se află la al patrulea joc consecutiv fără victorie (două egaluri şi un eşec în campionat, un eşec în Cupă), iar antrenorul Petre Grigoraş recunoaşte că nu are momentan soluţii să pună punct crizei. „Nu sunt chiar surprins de acest rezultat, pentru că este clar că suntem într-o cădere liberă de vreo săptămână. Am ratat ambele obiective, acela de a ne consolida poziţia a doua şi de a ne califica în sferturile Cupei. Era şi o chestie locală cu Severinul. Chiar pandurii aveau un complex cu mehedinţenii, în Liga a II-a nu prea câştigau cu Severinul. Îmi este foarte greu să scot echipa din impas acum. Aş vrea să se termine turul acum. Nu găsesc o explicaţie pentru cădere. Era extrem de important un succes pentru descătuşare. Până la urmă, Severin a meritat acest punct. Părem obosiţi şi chiar cred că suntem obosiţi. Avem o echipă lipsită de experienţă, care nu ştie să joace din trei în trei zile. Trebuie să intrăm în şedinţă şi să rezolvăm proble