Scris de Teodor Biriş - Pasionat de înotul pe distanţe lungi, Nicolae Let (28 de ani) a reuşit încă o performanţă notabilă la mijlocul lunii octombrie.
Împreună cu colegul de club Călin Chiprianov, ambii de la Clubul Orca din Cluj-Napoca, sunt primii români care au reuşit să traverseze înot Strâmtoarea Gibraltar, legând localităţile Tarifa (Spania) şi Ahmiar (Maroc). O distanţă de 18,5 kilometri parcursă în 4 ore şi 44 de minute parcursă în 14 octombrie. „Personal nu mi-a fost extraordinar de greu fiindcă am înotat şi distanţe mai lungi şi în condiţii meteo similare sau chiar mai grele. M-am antrenat de patru ori pe săptămână, câte două ore la fiecare şedinţă, dar a contat foarte mult rezistenţa pe care am dobândit-o în anii anteriori”, ne-a declarat Nicolae. Temperatura apei a fost variabilă, de la 15 grade, până la 19,5 la mijlocul strâmtorii.
Cei doi temerari au fost vegheaţi îndeaproape de o barcă în care se afla un arbitru şi un cadru medical, plus un fotograf care a imortalizat încercarea românilor. Nicolae şi Călin apar în evidenţele „Asociaţiei pentru traversarea înot a strâmtorii Gibraltar” ca fiind primii români care au traversat înot apele reunite ale Atlanticului şi ale Mediteranei care separă Europa de Africa.
Planuri pentru 2013
Nicolae Leţ este de profesie economist, iar actualmente se află la Londra unde urmează un curs postuniversitar. În copilărie a practicat înotul şi apoi polo la CS Crişul Oradea, unde a lucrat cu antrenorii Dorin Sava şi Eugen Băjenaru.
Înotătorul orădean mai are în palmares şi alte performanţe pe plan internaţional, cum ar fi traversarea lacului Balaton, concursuri în Marea Galileii, Marea Adriatică, Marea Mediterană, Strâmtoarea Bosfor, iar în 2011 s-a clasat pe locul 2 la maratonul pe un lac din Elveţia unde a înotat 26,4 km în 8h:39m:59s.
Nicolae are planuri îndrăzneţe şi pentru 2013, când vrea