Compania de asigurări CertAsig a înregistrat în al primele 9 luni din acest an o creştere cu 42% a volumului de prime subscrise, până la 6,79 milioane euro, faţă de 4,81 milioane euro în aceeaşi perioadă din 2011.
CertAsig menţionează că, deşi piaţa asigurărilor continuă să traverseze o perioadă dificilă, a reuşit să continue tendinţa ascendentă din ultimii 3 ani. Compania a încheiat anul 2010 cu un volum de prime brute subscrise de 4,8 milioane euro, iar anul 2011 cu 6,9 milioane euro.
Performanţa cu mult peste media pieţei se datorează în principal colaborării foarte bune cu brokerii parteneri, dezvoltării unor segmente-cheie cum ar fi asigurările Maritime sau asigurările de Garanţii, precum şi atenţiei sporite acordate produselor de nişă.
CertAsig are un portofoliu complex de produse de asigurări generale, care cuprinde asigurări de răspundere civilă generală şi profesională, asigurări de garanţii contractuale, asigurări de clădiri şi bunuri, asigurări specifice domeniilor inginereşti.
Aproape 40% din portofoliul CertAsig provine din asigurări Maritime, segment în care CertAsig a înregistrat o evoluţie remarcabilă, atingând după primele nouă luni un volum al primelor subscrise de 3,03 milioane euro, faţă de 3,39 milioane în întreg anul 2011 şi 1,89 milioane euro în anul 2010.
Asigurările de Garanţii sunt un alt segment în care CertAsig a avut creşteri importante, primele subscrise în primele trei trimestre din 2012 fiind de 1,82 milioane euro, faţă de 1,17 milioane euro în întreg anul 2011 şi 0,22 milioane euro în anul 2010.
„Portofoliul CertAsig este susţinut de tratate de reasigurare încheiate cu reasiguratori de top, printre care Lloyd’s Syndicates, SCOR, Munich Re şi Hannover Re. Partenerii noştri ne oferă, pe lângă o puternică siguranţă financiară, şi consultanţă de vârf în inovarea ş