Rezultate îngrijorătoare ale unui studiu realizat de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava în colaborare cu Organizaţia „Salvaţi Copiii” şi potrivit căruia liceenii, indiferent că este vorba de fete sau băieţi, beau şi fumează pe rupte.
Sunt statistici care spun totul despre starea societăţii româneşti, dar şi despre direcţia în care ne îndreptăm, una fără nici o perspectivă de viitor.
Studiul a fost realizat în perioada decembrie 2011 – februarie 2012, pe un eşantion de 500 de elevi din clasele IX-XII, din şcoli răspândite în tot judeţul, atât la oraşe, cât şi la sate. În afara procentului foarte mare de liceeni care beau şi fumează, îngrijorătoare este şi uşurinţa cu care aceştia îşi procură alcoolul şi ţigările. Practic, cei mai mulţi adolescenţi care merg la magazine pentru a cumpăra produse la care în mod normal nu au acces nu întâmpină nici o dificultate în acest sens.
Petrecerile adolescenţilor, adevărate paranghelii
Adolescenţii chestionaţi pe tema consumului de alcool şi tutun au răspuns într-o proporţie covârşitoare că ei sau colegii lor nu sunt deloc străini de aceste vicii. 79,8% dintre elevi spun că în liceul pe care-l frecventează se fumează. Pentru 32% dintre respondenţi fumatul este „foarte răspândit”, iar 43% au considerat că este „relativ răspândit”.
În ceea ce priveşte petrecerile la care participă liceenii suceveni, ţigările şi băuturile alcoolice sunt nelipsite. 81% dintre cei intervievaţi au admis că se fumează, iar 77% spun că se bea alcool.
Mai grav este că mai mult dintre jumătate dintre liceeni spun că se fumează la fiecare petrecere - 29% sau la cele mai multe petreceri - 25%, în timp ce rachiul este o constantă la fiecare petrecere în proporţie de 20%, iar de cele mai multe ori în proporţie de 22%.
„Din studiul realizat rezultă că atât consumul de alcool, cât şi