Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorinţele craiovenilor: venituri mai mari şi locuri de muncă

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

Ultima cercetare realizată de Institutul Social Oltenia, care a vizat populaţia Craiovei, a scos în evidenţă problemele cu care se confruntă locuitorii acestui oraş. Concluzia care se desprinde din răspunsurile oferite de craioveni este că viaţa lor nu s-a schimbat deloc în bine, ci dimpotrivă, iar crearea de mai multe locuri de muncă şi o creştere a salariilor ar fi singurele lucruri care le-ar mai îndulci existenţa. În ceea ce priveşte activitatea instituţiilor locale, cei mai mulți s-au declarat mulţumiți „în mică măsură“.

Studiul a fost coordonat de prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, de asist. univ. dr. Gabriela Motoi şi de prep. univ. dr. Veronica Ion. Cercetarea, la care au lucrat ca operatori de interviu 40 de studenţi în anul II la Universitatea din Craiova, Specializarea Sociologie, a fost realizată pe un eşantion de 400 de respondenţi.

Cercetarea arată că locuitorii Băniei nu o duc mai bine ca anul trecut, peste 25 la sută dintre cei intervievaţi considerând chiar că viaţa lor s-a înrăutăţit. La întrebarea „cum apreciaţi în general viaţa dumneavoastră de acum, comparativ cu anul trecut“, 48,1% au răspuns că nu s-a schimbat nimic, 25,5% că ar fi „mai proastă“, iar 6% „mult mai proastă“. A existat şi un procent de 16,3% din rândul craiovenilor, care au răspuns că duc o viaţă „mai bună“, iar 3,3% că au o viaţă „mult mai bună“. În ceea ce priveşte veniturile familiei, 79,5% dintre craioveni se consideră „de condiţie mijlocie“, 14,7% că se încadrează în rândul „celor săraci“ şi doar 4,4% că ar fi „înstăriţi și îşi satisfac toate nevoile“. Restul de până la 100% sunt cei care nu au ştiut sau nu au dorit să răspundă.

Viaţa de familie împlinită, marea mulţumire

Întrebaţi ce cred că ar trebui făcut în România pentru a li se îmbunătăţi condiţiile de viaţă, craiovenii nu au fost prea siguri în privinţa răspunsului. 22,2% au mers p

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 47 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 38 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°