Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doljul, în top la implementarea reţetei electronice

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

La sfârşitul lunii octombrie, judeţul Dolj se situa pe locul trei în ţară la numărul de reţete electronice prescrise de medici, conform evidenţei Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Noul sistem a fost implementat de la 1 iulie, iar în Dolj prescrierea în sistem electronic a luat avânt începând cu luna septembrie. Dacă în iulie s-au prescris doar 632 de reţete electronice de câte 66 de medici, în august numărul reţetelor a crescut la 8.902, prescrise de 237 de medici, pentru ca în septembrie în Dolj să se înregistreze 38.835 de reţete electronice, de la 318 medici. Recordul s-a consemnat în luna octombrie: 70.059 de reţete electronice prescrise de 363 de medici.

Aceeaşi evoluţie a avut-o şi eliberarea reţetelor electronice din farmacii, fapt ce a făcut ca Doljul să ocupe la acest capitol locul cinci pe ţară. De la 295 de reţete electronice eliberate de 36 de farmacii (în luna iulie), s-a ajuns la 5.432 de reţete electronice de la 119 farmacii (în august) şi 31.152 de reţete de la 158 de farmacii (în septembrie). Cel mai mare număr s-a înregistrat tot în luna octombrie: 60.861 de reţete electronice eliberate de 158 de farmacii. Faptul că numărul de reţete prescrise de medici într-o lună este tot timpul mai mare decât cel al reţetelor eliberate din farmacii este explicat de perioada în care un pacient poate să-şi cumpere tratamentul. O reţetă prescrisă unui bolnav cronic, spre exemplu, are o valabilitate de 30 de zile calendaristice, iar acesta poate să-şi ia reţeta într-o lună, iar medicamentele în luna viitoare, dacă se încadrează în perioada respectivă.

La sfârşitul lunii octombrie, judeţul Dolj se situa pe locul trei în ţară la numărul de reţete electronice prescrise de medici, conform evidenţei Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Noul sistem a fost implementat de la 1 iulie, iar în Dolj prescrierea în sistem electronic a lu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 37 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 39 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°