Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iulian Fota, consilier prezidenţial: Obama are un partener în noi, suntem fraţi de arme

Publicat in rfi, miercuri 7 noiembrie 2012 ·

România şi SUA trebuie să găsească noi proiecte comune în al doilea mandat de preşedinte al lui Barack Obama. Acesta va fi un preşedinte diferit în următorii patru ani la Casa Albă. Iată ce spune într-un interviu la RFI consilierul prezidenţial, Iulian Fota. El declară că i-ar da nota 8 lui Obama pentru modul cum a gestionat economia în primul mandat.

Pentru Iulian Fota, victoria lui Barack Obama în faţa lui Mitt Romney, la alegerile prezidenţiale din SUA nu este o surpriză: "M-am aşteptat la victoria lui Obama. Nu cred că putem vorbi de un preşedinte slăbit. Câştigând alegerile, este reconfirmat. Cred că va fi în schimb un preşedinte diferit, pentru că agenda este diferită. Eu cred că al doilea mandat al preşedintelui Obama va fi mult mai dificil decât primul, este mult mai complicat, agenda este mult mai largă, iar unele dintre chestiuni sunt de importanţă globală, de aceea şi toată această atenţie acordată acestor alegeri".

"Dacă ar fi să dăm o notă la economie, la modul în care preşedintele Obama a gestionat economia în primul mandat, eu i-aş da un 8, pentru că a reuşit să refacă până la urmă fundamentele economice ale Americii. Să nu uităm că 2011 a fost pentru prima dată când sectorul industrial a produs locuri de muncă în America. Deci America se reindustrializează, ceea ce este foarte important. Din punctul ăsta de vedere, chiar dacă a fost dificil şi aşteptările au fost mari, preşedintele Obama a reuşit să repună economia americană pe un fundament bun. Acum rămâne ca în al doilea mandat să consolideze ceea ce a făcut şi să se implice mai mult, aici ar avea un rol foarte mare de jucat, în gestionarea şi economiei globale, pentru că este foarte important ce se întâmplă global. Or global şi China începe să scadă şi India, ţările emergente încep să-şi piardă combustibilul, aburul şi ca atare, economia mondială va fi mult mai complicată în următ

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 17 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv: Reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România

News.ro acum o ora
Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR) condamnă cu vehemenţă pachetul de măsuri de austeritate pregătit de Executiv, arătând că Ordonanţa trenuleţ reprezintă un atac direct asupra viitorului tinerilor din România. Reprezentanţii studenţi

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 4 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°