Reprezentanţii Cartel Alfa, filiala Gorj, se solidarizează cu sindicaliştii europeni iar pe 14 noiembrie vor picheta sediul palatului administrativ. Protestele au la bază nemulţumirea sindicaliştilor privitor la Legea Dialogului Social pe care o consideră nefuncţională. 50 de membrii Cartel Alfa vor protesta în Piaţa Prefecturii faţă de nemulţumirile pe care le au. 14 noiembrie, zi de grevă generală la nivel european! Pe această dată sunt programate să iasă în stradă toate sindicatele europene pentru a-şi cere drepturile. Preşedintele Cartel Alfa, Pompiliu Popete, a declarat că principalele revendicări privesc Legea 62/2011, cea a dialogului social, dar şi negocierile colective. „Pentru că dorim o justiţie socială şi solidaritate pentru toţi lucrătorii, cerem modificarea LG 62/2011, slujbe stabile şi de calitate, garanţia unei plăţi decente, protecţie socială, combaterea evaziunii fiscale, servicii publice, dar şi de calitate”, a declarat preşedintele Cartel Alfa-Pompiliu Popete. Liderul Cartel Alfa a mai declarat că lista de revendicări va fi înaintată prefectului Radu Teodorescu, în speranţa că măcar o parte din punctele prezentate să fie soluţionate.
Reprezentanţii Cartel Alfa, filiala Gorj, se solidarizează cu sindicaliştii europeni iar pe 14 noiembrie vor picheta sediul palatului administrativ. Protestele au la bază nemulţumirea sindicaliştilor privitor la Legea Dialogului Social pe care o consideră nefuncţională. 50 de membrii Cartel Alfa vor protesta în Piaţa Prefecturii faţă de nemulţumirile pe care le au. 14 noiembrie, zi de grevă generală la nivel european! Pe această dată sunt programate să iasă în stradă toate sindicatele europene pentru a-şi cere drepturile. Preşedintele Cartel Alfa, Pompiliu Popete, a declarat că principalele revendicări privesc Legea 62/2011, cea a dialogului social, dar şi negocierile colective. „Pentru că dorim o justiţie s