Președintele Senatului, Crin Antonescu, a lipsit de la ceremonia de depunere a jurământului de către noul ministru al Sănătății Raed Arafat pentru că nu a vrut să se întâlnească cu președintele Traian Băsescu. Prim-vicepreședintele PDL, Cristian Preda, susține că liderul PNL ar trebui să demisioneze din funcția de președinte al Senatului pentru acest gest. Sursa: Agerpres
"Presa consemnează declaraţia lui Crin Antonescu despre absenţa de la ceremonia, în cadrul căreia Raed Arafat a depus jurământul de ministru. «Absenţa e legată de persoana Traian Băsescu», a spus liderul penelist. Adevărul e că, în asemenea situaţii, demisia e o soluţie de luat în seamă. Dacă nu poţi asuma - din raţiuni personale - o demnitate publică, nu trebuie - nu eşti obligat - să rămâi în scaun", a scris, pe blog, Cristian Preda. Raed Arafat a depus jurământul la Cotroceni. Băsescu: "N-am decât o singură rugăminte, legea sănătății"
Potrivit eurodeputatului, şeful PNL ar fi, de altfel, mult mai convingător dacă, "în loc să chiulească de la ceremonii oficiale, consolidând astfel un prost renume, ar decide să-şi depună mandatul de şef al Senatului".
"Asta s-ar putea întâmpla doar dacă Antonescu ar mai asculta vocea raţiunii şi n-ar fi acaparat de un orgoliu nemăsurat", mai scrie Preda.
Depunerea jurământului de către noul ministru al Sănătății, Raed Arafat, s-a desfășurat în absența președinților celor două Camere ale Parlamentului, Crin Antonescu și Valeriu Zgonea."Nu am ce discuta în astfel de împrejurări cu Traian Băsescu", a motivat el. "Sunt gesturi simbolice, nu există nicio obligativitate juridică", a explicat Antonescu conform rtv.net.
CITIȚI ȘI: Crin Antonescu a tras chiulul de la învestitura lui Arafat. "N-am ce discuta cu Băsescu", explică el
http://www.evz.ro/detalii/stiri/bram-stoker-dracula-starul-romanilor-1009977.html