Antrenorul va trimite în teren un prim "11" fără 6 titulari şi va pune echipa să joace într-un sistem 3-4-3, folosit de campioana Italiei
"Avem cîteva surprize pregătite pentru joi seară, la Molde" a fost anunţul pe care Laurenţiu Reghecampf l-a făcut la GSP TV înainte de a pleca în Norvegia pentru returul cu trupa lui Ole Gunnar Solskjaer. Antrenorul n-a dorit să dezvăluie ce pregăteşte pentru diseară, a făcut-o însă patronul echipei.
Reghe: "Cel mai modern sistem"
Gigi Becali a spus că Reghe va schimba sistemul şi o va pune pe Steaua să joace într-un inedit 3-4-3, modul pe care nici o altă echipă din Liga 1 nu-l foloseşte. "Mi-a zis că e cel mai modern şi că în Italia din ce în ce mai multe formaţii apelează la el deoarece e unul de succes", a spus Becali ieri.
Juventus, campioana din Italia, liderul la zi şi echipa care bifase 49 de meciuri consecutive fără înfrîngere în Serie A, pînă acum o săptămînă, dar şi Inter şi Napoli, ocupantele locurilor 2-3 în întrecerea din Peninsulă, sînt cele trei echipe care joacă 3-4-3.
Şase jucători cu profil ofensiv în echipă
Cine vor fi cei 3 fundaşi? Szukala, Gardoş şi Chiricheş, în timp ce la mijloc va apărea un singur mijlocaş cît de cît defensiv, e vorba despre Prepeliţă, şi nu mai puţin de 6 fotbalişti cu profil ofensiv: Chipciu, Tănase, Pîrvulescu, Popa, Rocha şi Costea.
"E un mare avantaj cu acest sistem pentru că foarte uşor se poate face trecerea, chiar în această formulă, la 4-2-3-1", a adăugat Gigi Becali. Cum s-ar face transformarea? Chipciu ar trece fundaş dreapta, Gardoş mijlocaş, Pîrvulescu fundaş, iar Popa şi Costea mijlocaşi laterali, toţi evoluînd în aceste poziţii în actualul sezon.
Stoichiţă a încercat 3-4-3 acum 3 ani
Reghecampf nu e primul antrenor care adoptă acest modul, cu doar 3 fundaşi, dar cu 3 atacanţi. Mihai Sto