Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aprecierea dolarului faţă de leu a susţinut profitul Petrom

Publicat in Curierul, joi 8 noiembrie 2012 ·

Compania a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit de 2,892 mld. lei, mai mic cu 1% decât rezultatul din aceeaşi perioadă a anului trecut

În schimb, preţul ţiţeiului a influenţat negativ profitul din T3 care a scăzut cu 27%, la 864 mil. lei

Petrom a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit de 2,892 mld. lei, rezultatul fiind susţinut, în special, de efectul favorabil al aprecierii dolarului faţă de leu. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, profitul este mai mic cu 1%, în timp ce vânzările au avut un avans de 18%, la 19,185 mld. lei.

Însă, în al treilea trimestru, profitul afişat de companie a fost mai mic cu 27% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 864 mil. lei. Vânzările au înregistrat, în schimb, o creştere de 17%, la 6,983 mld. lei. În intervalul similar al anului trecut, profitul net a fost de 1,175 mld. lei, iar vânzările de 5,953 mld. lei. Evoluţia din perioada iulie-septembrie a fost influenţată de preţul ţiţeiului, care a fost mai puţin favorabil.

"În cel de-al treilea trimestru al anului 2012, rezultatul operaţional al Petrom s-a situat aproximativ la acelaşi nivel cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, fiind susţinut, în principal, de efectul favorabil al aprecierii dolarului faţă de leu", a declarat Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, raportul financiar al companiei, citat de Mediafax.

Aceasta a explicat că nivelul ridicat al preţului ţiţeiului a continuat să influenţeze pozitiv performanţa segmentului E&P (explorare şi producţie - n.r.), dar a afectat volumele de vânzări şi marjele în activitatea de marketing. "Ne-am concentrat investiţiile în segmentul E&P, în vederea stabilizării producţiei de hidrocarburi, şi am continuat eforturile noastre de explorare în perimetrul de mare adâncime al Mării Negre, pregătindu-ne pentru achi

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulți copii din Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România. Au fost aduși cu un avion al MApN VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Opt copii din Fâșia Gaza au sosit la București luni, 30 septembrie 2024, urmând a fi tratați în spitale din România. Copiii și familiile acestora au sosit la București la bordul unui avion al Ministerului Apărării Naționale (MApN). Familiile vor fi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat contra lui Donald Trump în Florida a pledat nevinovat

HotNews acum 26 minute
Bărbatul acuzat că a încercat să tragă asupra lui Donald Trump în Florida, Ryan Routh, a pledat luni nevinovat la toate capetele de acuzare, inclusiv cel de tentativă de asasinat împotriva unui candidat în alegerile prezidenţiale americane. „Pledăm

Vergil Chițac, primarul de Constanța, implicat într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui

Libertatea acum 3 ore
Primarul liberal al orașului Constanţa, Vergil Chiţac, a fost implicat luni, 30 septembrie, într-un accident de mașină pe Autostrada Soarelui, A2. El era pasager în autoturismul condus de șofer și venea de la București, au declarat surse din Poliție

Zelenski anunță că situația de pe front este ”foarte dificilă”: ”Va fi un Ramstein special”

Ziare.com acum 55 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în discursul video de luni seară, 30 septembrie, că situaţia pe linia frontului este „foarte, foarte dificilă”, iar forţele ucrainene trebuie să facă toate eforturile posibile în perioada de toamnă în lupta

SuperLiga: Universitatea Craiova, pe locul doi după 3-0 cu Unirea Slobozia – „Dublă” Baiaram

HotNews acum o ora
Universitatea Craiova s-a impus „acasă” în fața echipei Unirea Slobozia, scor 3-0, în ultimul meci al etapei cu numărul 11 din SuperLiga. Universitatea Craiova – Unirea Slobozia 3-0, în etapa #11 din SuperLiga Prima ocazie a meciului din Bănie le-a

Israelul a informat SUA că desfășoară operaţiuni militare terestre în Liban. Anunțul Departamentului de Stat american

Ziare.com acum 41 minute
Israelul a informat SUA că intenţionează să întreprindă operaţiuni terestre "limitate" împotriva Hezbollahului în Liban iar aceste operațiuni deja au început, a anunţat luni, 30 septembrie 2024, Departamentul de Stat american, informează AFP. "Ei ne

Soldaţii israelieni intră în sudul Libanului într-o ofensivă terestră, prima după 2006

Mediafax acum o ora
Soldaţii IDF au intrat luni seară în sudul Libanului în cadrul unui atac terestru, în condiţiile în care conflictul cu Hezbollah continuă să se intensifice, relatează AFP. Aceasta este prima operaţiune terestră a IDF în Liban de la al doilea război

Ciolacu, atac la Iohannis: Să construim o țară în care, atunci când pleacă în vizite externe, președintele să caute aeronave încăpătoare pentru delegații economice, și nu avioane pentru luxul personal

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a lansat luni un atac politic la adresa președintelui Klaus Iohannis, în cadrul unui eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României. „Vă propun să construim o țară

Marius Tucă Show începe marți, 01 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ștefan Popescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Ștefan Popescu, analist de politică externă. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Cererea de reabilitare formulată de Mircea Băsescu, admisă de Tribunalul Constanța. Decizia nu este definitivă

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu - fratele fostului preşedinte al ţării Traian Băsescu, acesta fiind eliberat condiţionat din penitenciar în 2017, după ce în 2016 fu

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/23°
vin.

17°/26°
Iasi
acum

mar.

8°/11°
mie.

7°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

mar.

9°/15°
mie.

11°/20°
joi

16°/21°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/14°
mie.

5°/17°
joi

11°/16°
vin.

12°/14°
Timisoara
acum

mar.

6°/17°
mie.

8°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/15°