Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAZUL MIRCEA DIACONU. Explicaţiile Parlamentului pentru nerespectarea Justiţiei: “hazardante”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 8 noiembrie 2012 ·

Experţii evaluatori din cadrul Comisiei Europene - îngrijoraţi şi după ce au primit explicaţii din partea Parlamentului României privind nerespectarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile emisă de Instanţa Supremă în cazul senatorului Mircea Diaconu.

Surse din Comisie au declarat pentru Evenimentul zilei că explicaţiile oferite nu au mulţumit, fiind etichetate ca “hazardante”.

Senatul îl apără pe Mircea Diaconu: Rămâne senator. SOCIETATEA CIVILĂ SE REVOLTĂ. Comisia Europeană regretă decizia Senatului

Reamintim că senatorul Mircea Diaconu nu s-a dat plecat din Senatul României nici după ce a fost stabilit incompatibil, în mod definitiv, prin verdictul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care “a parafat” soluţia dispusă de Agenţia Naţională de Integritate. Renate Weber: Decizia Senatului în cazul Mircea Diaconu, profund NEFERICITĂ

Senatul a votat pentru Mircea Diaconu, nerespectând astfel o hotărâre definitivă şi irevocabilă emisă de cea mai important instanţă a puterii judecătoreşti. Experţii CE aflaţi la Bucureşti pentru misiunea de evaluare a progreselor realizate de ţara noastră în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, şi-au exprimat îngrijorarea faţă de atitudinea Parlamentului în raport de Justiţie, ne-au precizat surse din Comisie. MIRCEA DIACONU INCOMPATIBIL Curtea Constituţională va discuta sesizarea CSM pe 21 noiembrie

Astăzi, membrii delegaţiei CE au avut întâlnire şi cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii. Membrii misiunii de evaluare au apreciat decizia forului suprem al judecătorilor şi procurorilor de a sesiza Curtea Constituţională cu conflictul constituţional între puterile statului în cazul Diaconu, ca fiind o dovadă a independenţei justiţiei. DOSARUL DIACONU. Judecătorul Cristi Dănileţ: Parlamentul e în afara ordinii constitutionale. "E atacată justiţia în însăşi funcţional

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 39 minute
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 4 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 3 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 25 minute
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 4 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025. Soarele va intra în zodia Taurului

Libertatea acum 8 ore
Horoscop Urania săptămânal. Aflați care sunt previziunile astrale pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2025 și previziuni detaliate pentru fiecare zodie. În fiecare vineri, Urania îți spune de ce trebuie să te ferești în săptămâna care urmează, ce probl

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 11 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/23°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/16°
sâm.

9°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

10°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°