Deputatul PDL, Elena Udrea, a făcut un top 10 al celor mai nocive măsuri economice ale guvernului USL. "Eșec pe toată linia" a fost concluzia pe care a Elena Udrea a tras-o la finalul celor șase luni de guvernare Ponta.
"Nu cred că îmi ajunge o postare să cuantific toate erorile făcute de guvernarea USL care costă România și pe fiecare român, scump, scump, foarte scump", a scris Elena Udrea pe blog.
Deputatul PDL a remarcat o singură "realizare" notabilă: cea mai mare inflație de scandaluri politice din ultimii 20 de ani. CUM A AJUNS ROMÂNIA după șase luni de USL
Vă prezentăm topul măsurilor dezastruoase al guvernării USL făcut de Elena Udrea:
1. Gestionarea dezastruoasă a fondurilor europene. Guvernul condus de Victor Ponta a reuşit presuspendarea a patru programe cu fonduri europene: POSDRU, în luna august, Programul Operaţional Regional, Transporturi, Creşterea Competivitatii Economice, la începutul lunii octombrie. Reamintesc faptul că, în toamna anului trecut, Comisia Europeană şi Guvernul condus de Emil Boc au stabilit o serie de măsuri pentru corectarea sistemului de management al fondurilor europene. Nu numai că acestea nu au fost implementate de guvernul Ponta, dar în privinţa absorbţiei fondurilor europene, în ultimele luni nu s-a trecut de 0,02%!
2. Creşterea inflaţiei. Pentru cei care nu ştiu, în septembrie 2011, guvernul Boc a înregistrat cea mai mică rată a inflaţiei din ultimii 21 de ani. Şi guvernul USL a avut o astfel de performanţă! Numai că la ei, performanţă a fost una negativă. După ce guvernele PDL au lăsat o inflaţie de 1,8% în luna mai, doar în şase luni de zile, executivul condus de Victor Ponta a reuşit să o tripleze! Astfel că, la ora actuală, inflaţia a atins 5,4%, aproape dublu în comparaţie cu ţinta impusă de Banca Naţională a României: 3%. Doar în luna septembrie, preţul alimentelor a crescut c